Alegeri prezidențiale Turcia: Erdogan se declară clar în frunte, candidatul opoziţiei, Kiliçdaroglu, promite victoria în al doilea tur

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Preşedintele în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan a declarat luni că este „în mod clar în frunte” la alegerile prezidenţiale, dar a spus că este gata să respecte un al doilea tur dacă va fi necesar, transmite AFP.

„Chiar dacă rezultatele nu sunt încă publicate, clar suntem în frunte”, a afirmat Erdogan în faţa unei mulţimi de suporteri adunaţi în miezul nopţii (02:30 ora locală, 23:30 GMT) la Ankara. „Respectăm aceste alegeri şi vom respecta următoarele alegeri”, a asigurat el.

„Nu ştim încă dacă alegerile s-au încheiat cu acest prim tur, dar dacă poporul ne va duce în turul doi, vom respecta acest lucru”, a mai subliniat Erdogan.

Pentru prima oară în 20 de ani de când este la putere, şeful statului va fi obligat să participe la un al doilea tur de scrutin, programat pentru 28 mai, împotriva adversarului său social-democrat, Kemal Kiliçdaroglu, aflat în fruntea unei coaliţii de şase partide de opoziţie.

„Indiferent de rezultat, 27 de milioane de oameni au preferat să ne voteze”, a continuat el, în timp ce operaţiunile de numărare a voturilor continuau.

„Cred că vom termina aceste alegeri cu peste 50%"” din voturi, a insistat el. „Poporul a ales stabilitatea şi securitatea în aceste alegeri prezidenţiale”.

Recep Tayyip Erdogan a revendicat, de asemenea, majoritatea celor 600 de locuri din Parlament pentru Alianţa Naţională pe care a format-o pentru aceste alegeri parlamentare partidul său AKP cu câteva mici formaţiuni politice naţionaliste şi islamiste. 

 

Candidatul opoziţiei, Kiliçdaroglu, promite victoria în al doilea tur

 

Candidatul opoziţiei la alegerile prezidenţiale din Turcia, Kemal Kiliçdaroglu, a promis luni victoria taberei sale în turul al doilea al scrutinului (28 mai), perspectivă care pare să se concretizeze în acest moment, transmite AFP.

„Dacă naţiunea noastră cere un al doilea tur, acceptăm cu plăcere. Şi vom câştiga absolut acest al doilea tur”, a declarat candidatul opoziţiei în miezul nopţii, la Ankara, înconjurat de reprezentanţi ai celor şase partide din coaliţia sa.

Preşedintele Recep Tayyip „Erdogan nu a putut obţine rezultatul aşteptat, în pofida tuturor insultelor” proferate la adresa contracandidatului său, a continuat Kiliçdaroglu.

„Nevoia de schimbare în societate este mai mare de 50%; trebuie neapărat să câştigăm şi să instaurăm democraţia în această ţară”, a spus el, fără a face comentarii despre alegerile legislative care au avut loc concomitent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel