Alegeri Republica Moldova: În Parlament vor accede trei formațiuni politice. PAS a obținut - 52,46% din voturi

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Republica Moldova vrea să reducă consumul de gaze; Dodon, din arest la domiciliu, ameninţă cu alegeri anticipate
Republica Moldova vrea să reducă consumul de gaze; Dodon, din arest la domiciliu, ameninţă cu alegeri anticipate

După prelucrarea a 95,35 la sută dintre procesele verbale de la 2136 de secții de votare, Partidul Acțiune și Solidaritate deține majoritatea voturilor alergătorilor. Iată cât acumulează formațiunile care, cel mai probabil vor accede în noul Parlament: Partidul Acțiune și Solidaritate - 52,46%Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor - 27,41%Partidul Politic „ȘOR” - 5,79%.

Urmează să fie încheiată numărătoarea voturilor doar la câteva secții de peste hotare. Potrivit datelor prealabile, în Parlament vor accede trei formațiuni politice.

Ceilalți concurenți electorali nu depășesc pragul necesar pentru accederea în Parlament. Pe locul patru se situează blocul Renato Usatîi cu 4,12% din voturi, al cincilea este Partidul Platformei Demnitate și Adevăr cu 2,34%, urmat de Partidul Democrat cu 1,82%. Alte formațiuni politice au acumulat un procent nesemnificativ din opțiunile electoratului: „Alianța pentru Unirea Românilor” (AUR) - 0,49%, Partidul Unității Naționale - 0,45%, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei - 0,43%,  Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Надежда” - 0,19%, Veaceslav Valco (candidat independent) - 0,17%, Partidul schimbărilor - 0,17%.

Până la 25 iulie 2021 inclusiv, Înalta Curte va confirma sau infirma legalitatea alegerilor pentru Parlamentul Republicii Moldova, va valida mandatele deputaților aleși și va confirma lista candidaților supleanți. Ulterior, Curtea Constituțională va transmite Parlamentului procesul verbal cu privire la rezultatele alegerilor, însoțit de avizul Curții Constituționale și hotărârea privind validarea mandatelor de deputat. 

Moldovenii au ales duminică deputații care vor constitui Parlamentul de legislatura a XI-a. Conform Codului Electoral, pragul minim de acces în Parlament pentru partide sau alte organizații social-politice este de 5%, pentru un blocuri electorale – de 7%, iar pentru candidații independenți – de 2%. Pentru a fi considerate valabile, la alegeri trebuie să participe nu mai puțin de 1/3 din numărul total al alegătorilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel