Numeroşi alegători consideră acest scrutin cel mai important din viaţa lor. ''Ţara este cu adevărat divizată'', a declarat PJ Rivera pentru dpa în capitala federală, Washington, adăugând că a sosit timpul ''să se implice''.
Cu Joe Biden conducând în sondajele de opinie la nivel naţional, inclusiv în state-cheie precum Pennsylvania, Trump luptă pentru a-şi păstra funcţia după patru ani la Casa Albă marcaţi de turbulenţe. Rezultatul scrutinului, totuşi, este departe de a fi unul cunoscut de pe acum, primele birouri de vot urmând să se închidă la ora 23:00 GMT.
Milioane de americani îşi aleg preşedintele
Aflat marţi în Pennsylvania, unul dintre statele care s-ar putea dovedi a fi decisive, Biden s-a întâlnit cu susţinători de-ai săi în oraşul Philadelphia.
''Alegem speranţa în dauna fricii, alegem adevărul în dauna minciunilor, alegem ştiinţa în dauna ficţiunii'', a declarat fostul vicepreşedinte al SUA în faţa unei mici mulţimi de simpatizanţi.
În acelaşi timp, Donald Trump s-a arătat optimist în legătură cu şansele sale de a fi reales preşedinte. El a recunoscut marţi că ''nu s-a gândit deocamdată la un discurs de renunţare sau la un discurs de acceptare'' pentru finalul zilei alegerilor prezidenţiale din SUA.
''Să sperăm că vom face doar una din acestea două şi, ştiţi, când câştigi este uşor. Când pierzi nu este niciodată uşor, nu pentru mine'', a spus Trump adresându-se echipei sale de campanie în Arlington, statul Virginia. ''Mă simt bine'', a continuat candidatul republican la prezidenţialele americane, deşi vocea sa trăda o oarecare oboseală după numeroasele mitinguri electorale la care a participat în ultimele zile ale campaniei.
Donald Trump vs. Joe Biden. Cine va câştiga?
Anterior, preşedintele american declarase pentru postul de televiziune Fox News că nu îşi va declara victoria dacă rezultatul alegerilor nu este sigur.
''Cred că vom avea victoria. Dar numai când este victorie. Nu este nevoie să ne jucăm'', a spus el.
Trump a solicitat de mai multe ori ca rezultatul să fie anunţat în noaptea alegerilor, dar ţinând cont de nivelul fără precedent al votului prin corespondenţă de la acest scrutin, un rezultat s-ar putea să nu fie clar înainte de câteva zile. Fără a prezenta dovezi, el a acuzat că votul anticipat, în special cel prin corespondenţă, creează condiţii pentru fraude.
În noaptea alegerilor, liderul american intenţionează să organizeze o reuniune la Casa Albă cu susţinătorii săi, numărul invitaţilor fiind redus de la 400 la 250, potrivit postului de televiziune CNN.
În aşteptarea unor eventuale proteste, curtea Casei Albe a fost consolidată cu un gard de securitate suplimentar.
Primele rezultate vor începe să fie anunţate după ora 23:00 GMT, când se închid primele birouri de vot. Acestea vor continua să se închidă treptat în toate cele 50 de state din componenţa SUA, care acoperă şase fusuri orare, ultimul urmând a fi Alaska.
Peste 100 de milioane de americani au votat anticipat în cadrul alegerilor prezidenţiale din SUA, ceea ce înseamnă peste 72% din numărul total al americanilor care s-au prezentat la vot în 2016, arată cel mai recent studiu al US Elections Project, o bază de date creată de un profesor de la Universitatea Florida pentru a monitoriza prezenţa la vot.
La alegerile din 2016, aproape 140 de milioane au votat în total în SUA.
Alegătorii americani decid, de asemenea, întreaga componenţă a Camerei Reprezentanţilor şi numele unui număr de 35 de membri ai Senatului. În plus, în unele state au loc referendumuri pe teme mergând de la politica fiscală la legi privind drogurile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News