ALERTĂ: Încă două cazuri de infecție cu coronavirus, confirmate în România. Bilanț: 11 îmbolnăviri

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Alte două cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost confirmate, numărul acestora a ajuns astfel la 11, au transmis reprezentanții grupului de comunicare strategică privind situația COVID-19 în România. 

"Un caz privește o tânără de 15 ani din Timișoara, care studiază în aceeași unitate de învățământ cu ceilalți doi tineri de 16 ani din Timișoara, dar într-o altă clasă. La acest moment cursurile instituției de învățământ sunt suspendate până pe 11 martie a.c., urmând ca în cursul zilei de luni, 9 martie a.c., comitetul județean pentru situații de urgență să decidă suspendarea cursurilor până la 14 zile", potrivit unei informă a Grupului de Comunicare Strategică remise, sâmbătă MEDIAFAX.

Tânăra de 15 ani s-a prezentat în cursul zilei de vineri la Spitalul de Copii din Timișoara. Ea prezenta simptome de febră și tuse. Astfel, a fost luată decizia internării și prelevării de probe la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara.

Sursa citată mai spune că, în prezent, starea sa de sănătate a fetei din Timișoara este ameliorată, fără febră.

Al doilea caz este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în același avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de ieri cu infecție cu noul coronavirus (COVID-19).

Fata din Hunedoara este asimptomatică și va fi internată la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara.

Coronavirus România. Bilanțul ajunge la 11 îmbonăviri

 

Vineri, a fost confirmat un nou caz de coronavirus, fiind vorba despre bărbat de 40 de ani, din Hunedoara, care a călătorit la Bergamo, Italia. Bărbatul a fost, vineri, internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.

La nivel național sunt 16 persoane în carantină, iar pentru alte 12.927 de persoane a fost dispusă măsura auto-izolării la domiciliu, au transmis, sâmbătă, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică privind situația coronavirus în România.

Din cele nouă cazuri confirmate cu infecția noului virus până vineri, trei persoane au fost declarate vindecate și externate deja, potrivit sursei menționate. Restul de șase persoane purtătoare ale virusului sunt internate în centre medicale din Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Craiova.

"Pacienții internați la Timișoara și Craiova nu prezintă simptome și au o stare generală bună. Pacienții internați la Cluj-Napoca și Iași prezintă stare de sănătate ameliorată față de momentul internării, fără febră”, mai arată sursa citată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel