"Măsurile de securitate ale poliţiei s-au încheiat fără a fi detectat niciun pericol", a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei berlineze.
"Pasagerii au putut să-şi reia zborul către Polonia la bordul unui aparat de rezervă", a adăugat ea, fără a oferi mai multe detalii cu privire la motivele alertei.
Potrivit cotidianului Bild Zeitung în special, a fost o ameninţare cu bomba, care s-a dovedit a fi neîntemeiată.
„Aparatul companiei Ryanair a solicitat o aterizare de urgenţă”
Avionul care transporta 160 de persoane a aterizat la ora locală 20:08 (18:08 GMT) pe o pistă a aeroportului Berlin-Brandenburg din sudul capitalei germane.
Potrivit presei germane, bagajele pasagerilor au fost puse pe pistă pentru a fi percheziţionate de echipe cu câini, în timp ce avionul a fost înconjurat de numeroase vehicule de poliţie şi de pompieri.
„Aparatul companiei Ryanair a solicitat o aterizare de urgenţă şi a obţinut imediat autorizaţia”, a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului Jan-Peter Hack pentru cotidianul Bild, precizând că pasagerii au fost conduşi la terminal pentru a lua acolo masa.
În iulie 2020, un avion Ryanair care efectua aceeaşi legătură Dublin-Cracovia a trebuit să aterizeze de urgenţă la Londra în urma unei ameninţări cu bomba, care s-a dovedit a fi de asemenea falsă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News