Alertă cu bombă la un mare mall din București: Zeci de echipe de intervenție; oamenii au fost evacuați

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Alertă în Capitală,  după ce la 112 a venit un apel privind amplasarea unei bombe în complexul Mega Mall București. Echipe de pompieri și polițiști de la Secția 9 din Capitală intervin; toți oamenii au fost evacuați.

Complexul comercial a avut, luni, program normal de funcționare, respectiv până la orele 23:00, în cinematograf și hipermarket. Apelul a fost primit pe numărul de urgență, în jurul orei 22.00.

Toate persoanele care se mai aflau în mall, cele mai multe în sălile de cinema, au fost evacuate. Cei mai mulți așteaptă acum să își poată recupera mașinile din parcarea mall-ului, potrivit Antena 3 CNN.

„Astăzi, 17 aprilie 2023, în jurul orei 22.00, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 9 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un centru comercial din Sectorul 2, ar fi fost amplasat un dispozitiv exploziv.  La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției pentru a lua primele măsuri. De asemenea, sunt prezenți specialiști pirotehniști pentru efectuarea de verificări specifice”, se precizează în comunicatul oficial al poliției.

Actualizare...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel