"Agenţii de poliţie au răspuns la cazul unui vehicul suspect staţionat lângă sediul Bibliotecii Congresului. Este vorba de o investigaţie activă privind o ameninţare cu bombă", a comunicat Poliţia Capitoliului.
A fost instituit un perimetru de securitate în zona Capitoliului şi în apropierea Curţii Supreme de Justiţie. Unele anexe ale sediului Congresului SUA au fost evacuate. La operaţiune participă şi agenţi din cadrul Biroului pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc şi Substanţe Explozive. Membrii Congresului sunt în vacanţă săptămâna aceasta.
Preşedinţia SUA a anunţat că urmăreşte cu atenţia situaţia şi că este informată constant de serviciile de securitate.
Alertă de securitate în faţa Congresului SUA
Agenţi ai serviciilor de securitate din SUA poartă negocieri cu şoferul vehiculului suspect staţionat în faţa Bibliotecii Congresului SUA, în centrul oraşului Washington, afirmă surse citate de CNN.
Şoferul a avertizat că în vehicul este o bombă, iar autorităţile depun eforturi pentru clarificarea situaţiei şi încetarea alertei de securitate. Vehiculul suspect nu are plăcuţe de înmatriculare.
La locul incidentului au fost detaşaţi lunetişti ai forţelor speciale de poliţie. Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a trimis agenţi la faţa locului pentru a ajuta forţele de poliţie din Washington.
Poliţia Capitoliului a comunicat că în prezent este în curs o investigaţie privind o alertă cu bombă, precizând că va oferi informaţii suplimentare în momentul în care acest lucru va fi posibil, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News