Alertă în Europa: Tulpina Omicron, depistată în Italia, Germania și Anglia

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:
Alertă în Europa: Tulpina Omicron, depistată în Italia, Germania și Anglia
Alertă în Europa: Tulpina Omicron, depistată în Italia, Germania și Anglia

Italia raportează primul de caz de infecție cu varianta Omicron, noua tulpină de coronavirus din Africa. În cursul zilei de astăzi au raportat infecții cu noua tulpină mai multe țări, între care Germania, Belgia sau Anglia. 

În Italia a fost depistat un prim caz de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2, la un bărbat din Napoli revenit din Mozambic, a anunţat sâmbătă seara Institutul Superior al Sănătăţii (ISS), aflat în subordinea guvernului, transmite AFP.

'Genomul a fost secvenţiat de laboratorul spitalului Sacco din Milano (specializat în boli infecţioase) plecând de la un eşantion pozitiv al unui pacient venit din Mozambic', a precizat ISS într-un comunicat.

'Pacientul şi membrii săi de familie sunt în stare bună de sănătate', a adăugat institutul.

Potrivit ISS, 'au fost deja programate secvenţierile eşantioanelor prelevate de la membrii de familie ce s-au dovedit pozitivi şi care locuiesc în regiunea Campania', unde se află Napoli.

Italia a interzis vineri intrarea pe teritoriul său a oricărei persoane care s-a aflat în sudul Africii 'în cursul ultimelor 14 zile'. În plus, toate cursele aeriene dinspre această regiune au fost interzise.

Guvernul a mai impus ca persoanele care s-au aflat în sudul Africii în cursul ultimelor 14 zile, dar se găsesc deja pe teritoriul Italiei, să comunice acest fapt autorităţilor sanitare, să facă un test PCR, să intre în izolare timp de 10 zile, după care să repete testul.
Italia, care a plătit un greu tribut pandemiei, cu peste 133.000 de decese, înregistrează în ultimele zile mai mult de 10.000 de cazuri de infectare pe zi (12.877 sâmbătă).

Ministru german: foarte probabil a sosit deja

 

Un ministru german a avertizat că varianta Omicron „foarte probabil a sosit deja” în Germania, deoarece mutaţii tipice variantei au fost detectate la o persoană care s-a întors din Africa de Sud.

„Aseară au fost găsite mai multe mutaţii tipice Omicron la o persoană care se întorcea din Africa de Sud”, a scris Kai Klose, ministrul pentru afaceri sociale şi integrare în statul Hesse, din vestul Germaniei.

Secvenţierea completă a variantei nu a fost încă efectuată, dar el a spus că autorităţile sanitare au un „nivel ridicat de suspiciune” că persoana a contractat varianta. Persoana a fost izolată.

Dacă va fi confirmat, ar fi primul caz de Omicron în Germania. Aeroportul internaţional Frankfurt, cel mai aglomerat aeroport din Germania, este situat în statul Hesse.

„Dacă v-aţi întors din Africa de Sud în ultima săptămână, limitaţi-vă contactele şi testaţi-vă”, a avertizat Klose.

Noua variantă de coronavirus, denumită iniţial B.1.1.529, prezintă zeci de mutaţii la nivelul proteinei Spike şi de aceea există suspiciunea că ar putea eluda răspunsul imun, fie dat de vaccinuri, fie de o trecere anterioară prin boală. Tulpina a fost clasificată vineri drept „variantă de îngrijorare” de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care i-a dat şi un nume, după cea de-a 15-a literă din alfabetul grecesc: Omicron.

Două cazuri confirmate și în Anglia

 

Două persoane infectate cu Omicron, nouă tulpină a virusului SARS CoV-2, au fost descoperite în Anglia, au anunțat sâmbătă autoritățile britanice.

Două cazuri de infectare cu varianta Omicron din sudul Africii au fost descoperite în Marea Britanie, a anunțat sâmbătă ministrul britanic al Sănătății, potrivit Sky News.

Sajid Javid a mai spus că în Chelmsford și Nottingham, zonele în care au fost descoperite persoanele infectate, vor fi făcute teste pentru depistarea virusului.

Persoanele infectate cu Omicron s-au izolat împreună cu cei care locuiesc împreună cu ele. Cele două cazuri sunt legate, a precizat ministrul Sajid Javid.

Totodată, Marea Britanie a adăugat pe lista roșie încă patru țări africane. Este vorba despre Angola, Mozambic, Malawi și Zambia în cazul cărora restricțiile se aplică de duminică. Ministrul nu a exclus să fie anunțate și alte restricții.

„Am fost foarte clari că nu vom ezita să luăm noi măsuri dacă este nevoie”, a precizat Sajid Javid.

Prima dată, noua variantă a virusului SARS-CoV-2 a fost descoperită în Europa, la o persoană din Belgia. Este vorba despre un pacient care recent a călătorit în străinătate, au anunțat autoritățile belgiene. Suspiciuni sunt și la doua persoane din Germania și Cehia.

Noua tulpină a virusului provoacă îngrijorare deoarece poate fi mai contagioasă decât varianta Delta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel