Alertă în Germania: Român înarmat, căutat după un atac asupra a două femei

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Românul căutat de poliție în Germania (Foto: poliția din Germania/Bild)
Românul căutat de poliție în Germania (Foto: poliția din Germania/Bild)

Poliția din Germania caută un român periculos, suspectat de atac asupra a două femei.  

Poliția din Siegen, Renania de Nord-Westfalia, a lansat o operațiune amplă pentru prinderea unui bărbat de 39 de ani, pe nume Ionuț P., cetățean român, suspectat de comiterea unui atac violent asupra a două femei. Autoritățile avertizează că individul este considerat periculos și ar putea fi înarmat, posibil cu un cuțit.

Incidentul s-a petrecut pe 23 septembrie, în cartierul Geisweid din Siegen. Potrivit informațiilor publicate de poliție și preluate de cotidianul Bild, Ionuț P. ar fi pătruns ilegal într-un apartament, intrând printr-o fereastră, și ar fi atacat două femei în sufrageria locuinței, amenințându-le cu un cuțit. După ce a furat bani de la victime, agresorul a devenit violent și din punct de vedere sexual, conform declarațiilor oferite de un purtător de cuvânt al poliției.

Alerta a fost declanșată la ora 21:21, când un alt locatar a sunat la numărul de urgență, declanșând o intervenție rapidă a autorităților. În ciuda prezenței în apartament în momentul apelului, Ionuț P. a reușit să fugă înainte ca primele echipaje de poliție să ajungă la fața locului.

Românul e cunoscut poliției pentru infracțiuni anterioare

 

Imediat, poliția a lansat o operațiune de urmărire, folosind elicoptere, câini de urmă și puncte de control rutier, însă până acum fără succes. Cele două femei atacate au fost transportate de urgență la spital, una dintre ele rămânând sub supraveghere medicală.

Echipele criminalistice au colectat probe de la locul faptei, care au condus la identificarea lui Ionuț P., un bărbat cu antecedente penale. În ciuda eforturilor poliției de a-l localiza, suspectul rămâne de negăsit, iar un judecător a emis un mandat de căutare publică.

Ionuț P. are 1,75 metri înălțime, ten măsliniu, părul negru și ochii căprui. Poliția a avertizat că acesta poate fi periculos și înarmat și a îndemnat populația să nu încerce să interacționeze cu el, ci să alerteze imediat autoritățile.

Individul are o constituție robustă și vorbește româna, precum și engleza într-o formă deficitară. Fotografiile disponibile cu el sunt mai vechi. Oricine are informații despre locul unde se află Ionuț P. este rugat să contacteze poliția din Siegen la numărul de telefon 0271 / 70994145.

 

-----------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din Germania, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link: 

-> https://chat.whatsapp.com/IsdGvKkdEY4JJhueZBrtNW 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel