Alertă în Otopeni! Un bărbat a fost găsit împușcat în cap

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un român, în vârstă de 41 de ani, a fost găsit împușcat în cap, în Otopeni.Polițiștii fac cercetări. Bărbatul ar fi fost ofițer jandarm la Jandarmeria capitalei și fost sportiv.

Potrivit unor surse Antena 3 CNN, bărbatul ar fi divorțat recent. O femeie a fost cea care a sunat la 112 și a alertat autoritățile. 

”Astăzi, 3 octombrie, în jurul orei 8:34, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Otopeni, un bărbat este decedat în locuința sa.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii orașului Otopeni pentru efectuarea de activități din competență.

Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul bărbatului respectiv.

A fost anunțat medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea de activități din competență.

Cazul va fi preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, pentru efectuarea de activități din competență, stabilirea cu exactitatea a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, este  comunicatul poliției. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel