Alertă la Spitalul de Psihiatrie Săpoca: Un bolnav psihic periculos a evadat. A încercat să își ucidă părinții. UPDATE

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Un pacient de 23 de ani de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca a fugit din unitatea medicală.

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca a fugit din unitatea medicală. Poliția avertizează că tânărul cu afecțiuni psihice este agresiv. La același spital, în vară, un bărbat de 38 de ani a atacat cu un stativ 13 pacienţi, dintre care 7 au murit.

Polițiștii buzoieni au fost sesizați că un bolnav cu afecțiuni psihice, în vârstă de 23 de ani, din Prahova, internat în Secția Ojasca a Spitalului de Neuropsihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, a fugit din instituție.

Bărbatul are o înălțime de 1,70 m, greutate de 65 kg.

Când a fugit acesta purta un trening de culoare gri, pe deasupra un halat de molton albastru și fes de culoare neagră.

Polițiștii și jandarmii buzoieni îl caută și sfătuiesc persoanele care îl văd pe tânăr să nu se apropie de aceasta, întrucât este agresiv.

La același spital, în vară, un bărbat de 38 de ani a atacat cu un stativ 13 pacienţi, dintre care 7 au murit, potrivit MEDIAFAX.

UPDATE 14.20

Tânărul care a evadat, luni, din Spitalul de Neuropsihiatrie din Săpoca, a fost găsit mort.

„Tânărul a fost găsit decedat în extravilanul localității Unguriu”, au anunțat polițiștii.

Aceștia nu au precizat deocamdată circumstanțele în care s-a produs decesul.

Tânărul de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca a evadat din unitatea medicală, iar Poliția a avertizat că este agresiv.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că acesta și-a înjunghiat părinții în luna octombrie, acesta fiind motivul pentru care era închis în spital.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel