Alertă mondială: Numărul deceselor provocate de noul coronavirus a crescut în China

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Numărul deceselor provocate de noul coronavirus a crescut miercuri în China, unde autorităţile au anunţat 9 morţi şi au avertizat că virusul ar putea "suferi mutaţii" şi s-ar putea răspândi mai uşor, informează AFP, citată de Agerpres. 

Un bilanţ publicat cu o zi înainte raporta 6 decese, toate în Wuhan (centru), oraşul considerat centrul epidemiei.

Vice-ministrul Comisiei Naţionale de Sănătate, Li Bin, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că virusul a fost diagnosticat la 440 de pacienţi, în creştere de la un număr raportat anterior de 300 de cazuri.

Virusul, care se transmite prin căile respiratorii, "ar putea suferi mutaţii şi s-ar putea răspândi mai uşor", a avertizat el.

Aproape jumătate din provinciile chineze sunt afectate de această epidemie, inclusiv metropole precum Shanghai şi Beijing. Un caz a fost detectat şi la Macao, capitala mondială a jocurilor de noroc, unde angajaţii cazinourilor vor trebui să poarte măşti.

Autorităţile se tem că virusul se poate răspândi din cauza vacanţei ocazionată de Anul Nou chinezesc, care începe vineri - în timpul căreia sunt înregistrate anual sute de milioane de călătorii cu autobuzul, trenul şi avionul în toată ţara, dar şi în afara ei.

În urma unei convorbiri cu preşedintele Xi Jinping, Li a anunţat măsuri preventive precum ventilarea şi dezinfectarea aeroporturilor, gărilor şi centrelor comerciale.

Senzori de temperatură corporală ar putea fi, de asemenea, instalaţi în locaţiile extrem de aglomerate.

În timp ce cazuri de infectare cu acest nou coronavirus au fost confirmate în alte părţi din Asia şi Statele Unite (un caz a fost confirmat în statul Washington), un comitet ad-hoc al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) se întruneşte miercuri de la ora 18:00 GMT pentru a stabili dacă va declara această epidemie "o urgenţă de sănătate publică de amploare internaţională". OMS a folosit până acum acest termen doar pentru cazuri rare de epidemii care necesită un răspuns internaţional viguros, cum ar fi gripa porcină H1N1 în 2009, virusul Zika în 2016 şi febra hemoragică Ebola, care a făcut ravagii într-o parte din Africa de Vest din 2014 în 2016 şi în RDC din 2018.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel