În această dimineață, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău s-a prezentat o persoană care acuza simptome specifice gripei. A trezit însă suspiciuni faptul că, așa cum a declarat, în urmă cu opt zile tocmai venise din China.
S-au luat imediat măsurile specifice, s-au prelevat probe și s-au trimis la Institutul Matei Balș și se așteaptă rezultatele.
„Din ce date avem la acest moment, este vorba despre un tânăr, de 24 de ani, care studiază în China și care a venit în Bacău în urmă cu opt zile. A acuzat febră inclusiv în avion, dar ulterior nu a mai avut stare febrilă. În schimb a tușit, iar acum s-a prezentat la UPU cu dureri musculare, care pot fi și un efect secundar al acestei tuse. A fost introdus în camera de izolare, i se efectuează toate investigațiile necesare, s-a luat legătura și cu Institutul Matei Balș, așteptăm rezultatele”, a declarat Alin Năstasă, directorul Direcției de Sănătate Publică Bacău, citat de publicatia băcăuană desteptarea.ro
Datele au fost confirmate și de prefectul Bacăului, Liviu Miroșeanu.
Analizele studentului au fost trimise la București pentru diagnostic exact.
Ministerul Sănătății anunță că au existat alerte privind posibilitatea infectării cu coronavirus în Cluj, Timișoara, Constanța și București, însă au fost infirmate. Instituția precizează că se iau măsuri speciale pentru 25 de români aflați în China, care vor ateriza marți pe aeroportul din Otopeni.
Numărul deceselor provocate de coronavirus a crescut la 80 în China, iar numărul total de cazuri de îmbolnăvire confirmate a ajuns la 2.744, a anunțat comisia națională de sănătate din China într-un comunicat pe site-ul său web, potrivit Reuters.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News