Emanuel Petre Necatu, soțul Alexandrei Stan, are 35 de ani și este pasionat de artele ezoterice, deși numele lui apare și în arhivele Federației Române de Kempo, el reușind, în 2013, să ocupe locul al treilea la un campionat național. Bărbatul a absolvit o facultate de științe politice, este din Câmpulung și locuiește în prezent în București.
De altfel, tocmai datorită meseriei sale, cei doi s-au cunoscut, actuala soție fiindu-i clientă. După ce s-au cunoscut în urmă cu câteva luni, Emanuel Necatu s-a ocupat de partea de dezvoltare personală a artistei. În prezent, el se ocupă cu organizarea unor cursuri de dezvoltare personală sau pentru cei care vor să învețe calea Tao.
„Nu am fost pacienta lui, am fost clienta lui, el m-a consiliat pe partea de dezvoltare personală. Cât despre noi, a fost dragoste la prima vedere, din partea amândurora, ne-am îndrăgostit instant unul de celălalt și, după cum vedeți, n-am stat prea mult pe gânduri“, a declarat artista în exclusivitate pentru revista VIVA.
Mai mult decât atât, povestea Alexandra Stan care, acum, este în luna de miere alături de Emanuel Necatu în Italia, între ei a fost dragoste la prima vedere.
„Ne-am plăcut amândoi, dar el s-a comportat ca un adevărat profesionist, timp de două-trei săptămâni m-a consiliat vizavi de dezvoltarea mea personală, de lucrurile pe care aș putea să le îmbunătățesc la mine și atât. (..) Emanuel a spus primul „te iubesc! și a fost un moment care m-a detensionat. Un moment pe care îl așteptam și în urma căruia am răsuflat ușurată, în sfârșit, pentru că și eu voiam să zic asta. A fost magic!“, a mărturisit artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News