Alexei Navalnîi, cel mai puternic opozant al lui Putin, a murit în închisoare

Cristina Iacob |
Data publicării:

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit vineri în închisoarea din regiunea arctică unde efectua o pedeapsă de 19 ani de detenţie.

''La 16 februarie 2024, în centrul penitenciar nr. 3, deţinutul Navalnîi A.A. s-a simţit rău după o plimbare şi aproape imediat şi-a pierdut conştienţa. (...) Cauzele morţii sunt în curs de a fi stabilite'', a indicat Serviciul penitenciar al regiunii Iamalo-Neneţ într-un comunicat.

Personalul medical a fost chemat, dar nu a reuşit să îl resusciteze pe Navalnîi

 

"Au fost efectuate toate procedurile de reanimare necesare, dar nu au dat rezultat pozitiv. Medicii urgentişti au constatat decesul pacientului. Cauzele morţii urmează să fie stabilite", precizează acelaşi serviciu.

Activistul în vârstă de 47 de ani ispăşea o pedeapsă pentru "extremism" într-o colonie penitenciară îndepărtată în zona arctică, în condiţii foarte dificile. El a denunţat drept politice numeroasele sale procese, considerându-le o modalitate de a-l pedepsi pentru opoziţia împotriva preşedintelui Vladimir Putin.

Acesta din urmă a fost informat despre decesul lui Navalnîi” , a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

 

Navalnîi avea probleme de sănătate



La diversele audieri în procesele sale la care a participat în ultimele luni, Navalnîi părea slăbit şi îmbătrânit. El avea numeroase probleme de sănătate din cauza unei greve a foamei şi a unei otrăviri căreia în 2020 i-a supravieţuit miraculos, relatează Agerpres. 

Navalnîi, despre care Kremlinul susţine că lucra pentru CIA-ul american, l-a acuzat pe Putin că a ordonat FSB-ului să-l otrăvească în august 2020 cu substanţa chimică Noviciok. Transferat în Germania după acea otrăvire, opozantul rus a revenit la Moscova în ianuarie 2021, cu toate că era conştient că risca să fie arestat.

Deşi aflat în detenţie de atunci, el transmitea cu regularitate mesaje pe social media, adesea ironice la adresa lui Putin şi administraţiei carcerale şi în care de obicei critica puterea rusă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel