„Alianța Vestului”. Turcan: „Suntem cu toții mai câștigaţi”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

„Alianţa Vestului” este o alianţă de dezvoltare, de colaborare pentru atragerea de fonduri europene, a afirmat astăzi liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, subliniind că cine îi oferă conotaţii negative înseamnă că nu a citit documentul care a stat la baza formării ei, informează Agerpres.

„Cine oferă conotaţii negative 'Alianţei Vestului' pur şi simplu nu a citit documentul. Această alianţă este o alianţă de dezvoltare, de colaborare pentru atragerea fondurilor europene şi nu cred că trebuie să accentuez faptul că, în momentul de faţă, România este ruşinea Europei în materie de atragere de fonduri europene, că avem extraordinara performanţă de a avea zero fonduri europene atrase pentru infrastructura mare şi anume pentru autostrăzi. Cel mai probabil, la nivel de ţară şi de Guvern atragerea de fonduri europene nu se doreşte, pentru că se pot frauda mai greu, cu toate că domnul Liviu Dragnea are experienţă şi ultimul dosar în care este anchetat este subiect de cercetare, chiar de fraudare a fondurilor europene. Eu salut această alianţă pe care au făcut-o primarii, pentru că, dacă România poate avea administraţii publice care să se solidarizeze pentru dezvoltare, proiecte comune şi resimţire a fiecărui leu de către cetăţenii acelei zone înseamnă că suntem cu toţii mai câştigaţi", a spus Turcan, la Palatul Parlamentului, întrebată cum vede "Alianţa Vestului" şi dacă aceasta poate fi un exemplu negativ.

Sâmbătă, primarii municipiilor Arad, Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara, iniţiatori ai proiectului „Patrulaterala Vestului", au semnat documentul de fundamentare a acestei asocieri, care de acum se va numi „Alianţa Vestului" şi va avea ca scop dezvoltarea unor proiecte majore comune, printre care şi inversarea trendului de plecare a forţei de muncă în afara graniţelor.

Primarii Gheorghe Falcă (Arad), Emil Boc (Cluj-Napoca), Ilie Bolojan (Oradea) şi Nicolae Robu (Timişoara) au subliniat că această alianţă nu este una cu viziuni separatiste teritorial, ci una europeană pe calea descentralizării, iar iniţiativa nu este îndreptată împotriva Guvernului de la Bucureşti, pe care de altfel şi-l doresc partener.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel