Alocații Austria. Meleșcanu: Ne gândim să ne adresăm Curții de Justiție

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

România ia în calcul sesizarea Curţii Europene de Justiţie în cazul reducerii alocaţiilor pentru copiii cetăţenilor europeni care lucrează în Austria, la nivelul practicat în ţara de origine, a declarat, la Digi24, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu.

„E un caz clar de discriminare, de ce? Pentru că românii care muncesc în Austria plătesc impozitele şi taxele ca orice muncitor sau om încadrat în muncă din Austria, indiferent de naţionalitate. Deci ei contribuie la bugetul statului. Din acest punct de vedere evaluăm acum în prezent posibilitatea, dacă nu vor exista posibilităţi de a reduce această discriminare, să ne adresăm Curţii Europene de Justiţie pe această temă şi probabil că nu vom fi singuri", a spus Teodor Meleşcanu.

„Din calculele făcute de noi, probabil pentru copiii care sunt în România, ai căror părinţi lucrează în Austria, va fi o scădere de 50% a acestor subvenţii. Din punctul nostru de vedere este clar o discriminare, pentru că suntem toţi cetăţeni europeni şi, potrivit tratatului de funcţionare a Uniunii Europene, nu se admit niciun fel de discriminări, inclusiv în domeniul social, şi în al doilea rând pentru că noi suntem cei care pierdem mai mult, întrucât calculul se face în funcţie de nivelul de trai din fiecare ţară", a explicat ministrul.

Alocaţiile pentru copiii cetăţenilor europeni care lucrează în Austria au fost reduse, la de 1 ianuarie, la nivelul practicat în ţara de origine, în cazul în care copiii au rămas acasă.

„Considerăm că o astfel de decizie contravine principiilor care se află la baza proiectului european și legislației Uniunii, prin crearea unei situații de discriminare în ceea ce privește cetățenii altor state membre, inclusiv români, care plătesc contribuții în Austria", se arată într-un comunicat al MAE.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel