Alocatiile pentru copii au depasit 1,086 miliarde de lei in luna mai 2023, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Beneficiarii acestui ajutor au fost un număr de 3.672.463 de copii, cei mai multi fiind înregistrati în București (371.673), urmati de județele Iași (197.835), Suceava (138.655), Constanța (128.654) și Bacău (126.544).
Valoarea medie alocată pentru fiecare beneficiar a fost de 295,90 lei. Județele Botoșani, Caraș-Severin și Ilfov au înregistrat cele mai mari sume medii plătite, respectiv 302 lei, 301,45 lei și 299,94 lei.
Alocatia pentru copii are un caracter universal și este acordată copiilor cu vârsta de până la 18 ani, precum și tinerilor care au împlinit 18 ani, dar care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la finalizarea acestora.
Alocații copii. Vin sume importante și din țările din UE în care lucrează românii
Sume importante sunt încasate și de copiii care au părinții la muncă în străinătate. Austria însă, a decis în mod total ilegal să taie alocațiile copiilor români, deși părinții cotizau la sistemul austriac.
La Viena, a fost adoptată acum 4 ani o decizie prin care cetăţenii români au fost discriminaţi prin refuzul autorităţilor de a acorda copiilor români alocaţii indexate conform prevederilor legislaţiei europene, mai precis conform contribuţiilor părinţilor care îşi desfăşurau activitatea pe teritoriul Austriei.
"Astfel, copiii români primeau valoarea alocaţiei din ţara de naştere, şi nu cea prevăzută în Austria. Aceasta măsură discriminatorie am adus-o la cunoştinţa Comisiei Europene în martie 2020. Comisia Europeană a trimis Guvernul Austriei în faţa Curţii de Justiţie a UE în mai 2020. Pe 16 iunie 2020, CJUE a decis că Austria a încălcat dreptul european când a tăiat alocaţiile copiilor proveniţi din România şi alte state est-europene. A obligat astfel Guvernul austriac să respecte Regulamentul privind libera circulaţie a lucrătorului în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, să plătească integral sumele neindexate pentru copii afectaţi de măsura privind tăierea indemnizaţie de copil", a spus Eugen Tomac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News