Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni in perioada iunie - noiembrie 2023.
https://dprp.gov.ro/web/
Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

EXCLUSIV  Am revenit în țară după mulți ani de muncă în Ungaria; acum sunt pensionar: Cum îmi fac cardul de sănătate, să îmi pot lua rețeta?

Claudia Calotă |
Data actualizării: | Data publicării:

Fodor Vida este un român de sorginte maghiară care, în ultimii 25 de ani, a lucrat în Ungaria. Soția sa, Ana, este însă româncă, așa că, după ce au ieșit amândoi la pensie, au decis sa revină în casa bătrânească din România, unde, spun ei, e mai multă liniște și aerul e mai curat

Dar decizia de a reveni la Ojdula, lângă Târgu Secuiesc vine la pachet cu o serie de alte chestiuni. 

Avem amândoi 67 de ani. După o viață de muncă, vă dați seama că sănătatea noastră nu mai e tocmai ca acum 20 de ani. Suntem încă în putere, dar trebuie să ne luăm unele medicamente. În Ungaria ne obișnuisem, dar acum trebuie să vedem cum facem... Când am plecat noi nu era asta cu cardul de sănătate...“ explică Ana.

Pentru a putea beneficia de servicii medicale în România, Fodor și Ana trebuie să facă dovada calității de asigurat. Potrivit legislației în vigoare, orice persoană poate asigura în sistemul public de pensii pe baza unui contract de asigurare socială, pentru a obține pensie de vârstă și, după caz, pentru a suplimenta venitul asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie. Începând cu 01.01.2007, data aderării României la UE, se aplică regulamentele comunitare în domeniul sistemelor de securitate socială, unul dintre ele fiind Legea nr.263 / 2010 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare. 

Pensionar în Ungaria. Beneficiez sau nu de asigurări de sănătate în România?

 

Persoanele asigurate în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate beneficiază de un pachet de bază care include servicii medicale, îngrijire a sănătății, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și alte servicii aprobate prin hotărâre a Guvernului. Aceste servicii sunt furnizate de către prestatori în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, detalii menționate pe site-ul CNAS.

În plus, anumite categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției. În cazul pensionarilor, aceștia sunt asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate, fără plata contribuției, în condițiile art. 154 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru asta trebuie să se facă dovada cu: Act de identitate valabil la data solicitării; Cuponul mandatului poştal de achitare a drepturilor, talonul de plată prin cont curent personal, din luna anterioară, sau decizia de pensionare, după caz, pentru situaţia în care nu s-a realizat plata pensiei, decizia asupra capacităţii de muncă; Declaraţia pe propria răspundere din care să rezulte că nu realizează venituri impozabile, altele decât cele realizate din pensii. 

Fiecare asigurat, cu excepția copiilor până la vârsta de 18 ani, va primi automat Cardul Național de Asigurări Sociale de Sănătate, pe care trebuie să-l prezinte în momentul acordării serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate.

Cum mă pot înscrie la medicul de familie?

 

Noi nu am primit cardul acela de sănătate. Este obligatoriu, cum putem intra în posesia lui?“, este întrebarea pe care au adresat-o Ana și Fodor.

Pentru a obține acest card, trebuie să vizitați Casa de Asigurări de Sănătate din județul de reședință și să depuneți o cerere, pe care o puteți achiziționa de la ghișeu sau descărca de pe site-ul instituției (cnas.ro). Alături de cerere, trebuie să atașați o copie a actului de identitate.

În cazul în care cardul național nu a fost emis, pentru a dovedi calitatea de asigurat, se poate utiliza documentul rezultat din accesarea instrumentului electronic pus la dispoziție de CNAS de către furnizorii contractați. Acest document poate fi folosit până în momentul în care asiguratul primește cardul, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data emiterii acestuia.

După ce ați obținut calitatea de asigurat, puteți solicita înscrierea la un medic de familie prin completarea unei cereri și prezentarea cardului național de asigurări sociale de sănătate. Înscrierea se aplică persoanelor cărora nu le-a fost emis încă cardul, care refuză cardul din motive religioase sau de conștiință, sau pentru cei cărora li se va elibera un card duplicat, inclusiv pentru copiii cu vârste între 0 și 18 ani.

Și apoi? Poate medicul să ne dea rețeta să luăm medicamentele e care le luăm lună de lună?

În urma înscrierii, după consultație, medicul de familie poate elibera o rețetă cu medicamentele compensate sau gratuite de care aveți nevoie. În unele cazuri, medicul de familie poate și să vă trimită către un medic specialist. După consultațiile de specialitate, medicul specialist va acorda rețeta corespunzătoare sau va completa o scrisoare medicală pentru eliberarea rețetei de către medicul de familie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel