Amânarea ratelor la bănci. Când va fi adoptată de Guvern

Andreea Cosma |
Data publicării:
Sondaj: Doar un procent de 27,7% dintre români au beneficiat de creşteri salariale
Sondaj: Doar un procent de 27,7% dintre români au beneficiat de creşteri salariale

Guvernul ar urma să aprobe în şedinţa de joi măsuri privind amânarea plăţii ratelor la bancă atât pentru persoane fizice, cât şi pentru firme.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că Executivul este pregătit să dea o ordonanţă de urgenţă care permite amânarea plăţii ratelor la bancă atât pentru persoane fizice, cât şi pentru firme, pentru o perioadă maximă de nouă luni.

"La cererea celor care au datorii la bănci, plata ratelor se poate amâna cu până la nouă luni, deci, practic, ratele pot fi amânate până la sfârşitul acestui an. Suntem convinşi că până atunci economia îşi va reveni, oamenii îşi vor reveni şi atunci lucrurile vor intra cu mult mai uşor într-o normalitate", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

 

Cum se poate cere amânarea ratelor la bănci

 

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat, la Realitatea Plus, că nu va fi nevoie de niciun certificat de stare de urgenţă pentru a obţine o astfel de facilitate, ci doar de o cerere către bancă.

"Propunerea a fost discutată şi cu Banca Naţională şi cu sistemul bancar. Fiecare cetăţean va decide care este perioada pentru care vrea să îşi amâne ratele. (...) Detaliile le voi prezenta în ordonanţa de urgenţă pe care o voi propune mâine (joi - n.r.) în şedinţa de Guvern", a afirmat Cîţu.

 

Noi ordonanţe de urgenţă vor fi adoptate

 

Totodată, în cadrul şedinţei de Guvern, urmează să fie adoptate mai multe proiecte de ordonanţe de urgenţă privind domeniul sănătăţii şi protecţiei sociale în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit ordinii de zi afişate pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.

Astfel, printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă se are în vedere acordarea sporului pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase pentru personalul din autorităţile şi instituţiile implicate în prevenirea, limitarea şi tratarea COVID-19.

Proiectul de act normativ vizează şi reglementarea finanţării influenţelor financiare determinate de creşterile salariale pentru personalul nemedical.

Executivul urmează să completeze, printr-o altă ordonanţă de urgenţă, prevederile OUG 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii.

 

Ce măsuri mai pregăteşte Guvernul

 

Tot prin ordonanţă de urgenţă vor fi aduse completări la OUG 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecţie socială.

În şedinţa de Guvern va fi discutat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.

Pe agenda reuniunii mai figurează un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, prelungirea şi prorogarea unor termene şi pentru reglementarea unor măsuri pe perioada instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel