Ambasada României în Italia a transmis condoleanțe familiei lui Bogdan Ștefan Cristoiu, românul erou care și-a pierdut viața încercând să salveze un tânăr măturat de curenții râului Brenta din Campo San Martino, Padova.
”Suntem profund întristați de tragedia în urma căreia Bogdan Ștefan Cristoiu, cetățean român în vârstă de 30 de ani din Curtarolo, și-a pierdut viața în apele râului Brenta, în încercarea eroică de a salva viața unui tânăr aflat în pericol în apele râului.În aceste momente de adâncă suferință și de grea încercare pentru familiile îndoliate ale celor doi tineri, transmitem cele mai sincere condoleanțe! Dumnezeu să îi odihnească!”, se arată în mesajul transmis pe pagina oficială de Facebook.
Reamintim că Bogdan Ștefan Cristoiu a dispărut în apele râului Brenta din Campo San Martino, Padova, după ce a încercat să salveze un băiat aflat în pericol. Incidentul a avut loc ieri - duminică, 14 iulie, în jurul orei prânzului, când Ganegedara Ramesh, un tânăr de 23 de ani din Sri Lanka, a fost luat de curent în timp ce se scălda.
Astăzi, autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupul eroului român la o adâncime de 4 metri.
Un martor a povestit cum Bogdan a fost înghițit de apă sub ochii tuturor, inclusiv a iubitei care se afla pe mal. Declarația o puteți citi AICI.
Acest incident a avut loc la numai o lună distanță de tragedia din Natisone, unde trei tineri români și-au pierdut viața înghițiți de viituri.
----------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News