Ambasada României în SUA, anunţ după ce un angajat a fost depistat cu COVID-19. Cum se va desfăşura activitatea

Andreea Cosma |
Data publicării:

Ambasada României în Statele Unite ale Americii a făcut un anunţ după ce un angajat din cadrul instituţiei a fost infectat cu COVID-19.

"Precizări de presă – O persoană din cadrul Ambasadei României la Washington a fost testată pozitiv cu COVID-19

Ministerul Afacerilor Externe informează că un membru al personalului Ambasadei României la Washington a fost testat pozitiv cu COVID-19. Starea de sănătate a persoanei este bună și se află sub supraveghere medicală.

În acest sens, au fost dispuse măsurile care se impun în relația cu autoritățile din statul de reședință, respectiv măsuri de protecție pentru restul colectivului misiunii diplomatice și membrii de familie.

Totodată, MAE precizează că, pentru perioada următoare, activitatea uzuală a Ambasadei României în Statele Unite ale Americii va fi adaptată pentru limitarea expunerii celorlalți membri ai misiunii, fiind întreprinse toate măsurile necesare de distanțare socială şi autoizolare impuse de această situație, activitățile curente în mediul online fiind menținute", a transmis Ambasada pe pagina oficială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel