Ambasadorul Luca Niculescu: „S-a ajuns la o prezență RECORD la votul din Franța. Sprijinul comunității românești, esențial”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Facebook Luca Niculescu
Facebook Luca Niculescu

În Franța, ca în alte țări în care locuiesc comunități importante de români, prezența la vot a atins un nivel record. Ambasadorul la Paris Luca Niculescu a explicat cum a fost posibil acest lucru și cine sunt românii care au dat o mână de ajutor la organizarea votului. La ora 18.00, ora Parisului, în turul doi votaseră deja 42.000 de români, mult peste cifra finală din turul întâi - aproape 30.000.

Publicitate

„Sunt mai multe explicații, cred. Avem o lege nouă. Procedura de votare a fost simplificată, nu mai e nevoie, de exemplu, să completezi declarații pentru listele suplimentare, care luau timp. De asemenea, se votează timp de trei zile, sunt mai mulți membri în secțiile de votare, mai multe ștampile, aproape toți membrii sunt și operatori de tablete, așa că procesul este rapid, fluid. Evident, contează și că numărul de secții e mai mare. Ambasada a dus o campanie de informare cu privire la alegerile prezidențiale, pe mai multe canale de comunicare. Au fost întâlniri cu reprezentanții comunității românești, au fost informați în mod constant și au dorit și să se implice în acest efort important”, a spus Niculescu, potrivit Libertatea.

Întrebat despre cât de importanți au fost voluntarii în activitatea de organizare a secțiilor, Niculescu a răspuns: „Când vorbim despre voluntari, vreau să mă gândesc la toți cei care ne-au sprijinit în organizarea procesului de votare. Pentru că lucrăm, împreună cu autoritățile din centrală MAE și cu cei de la BESVS de luni de zile pentru aceste alegeri iar sprijinul comunității românești din Franța a fost esențial. Românii de aici ne-au ajutat să identificăm mai bine locurile unde pot fi amplasate secții, câteodată au găsit sedii unde să putem organiza birouri de vot, am discutat despre durata procesului de votare, ne-am bazat pe ei pentru a completa numărul membrilor din secții sau pentru a sta la intrarea în secțiile de vot ca să dea lămuriri privind procesul de votare. Și vreau să le mulțumesc mult pentru sprijin și implicare”.

De asemenea, Niculescu a fost întrebat și despre cine sunt acești români care s-au implicat? Cu ce se ocupă?

„După cum știți, comunitatea românească din Franța e foarte diversă, la fel sunt și cei care s-au implicat în procesul de vot: aș spune că vin din toate orizonturile sociale și profesionale. Mă gândesc la o doamnă care are un restaurant la vreo 30 de km de Paris și timp de două zile nu a lucrat în propriul restaurant pentru a sta la ambasada ca să îi ghideze pe cei care veneau să voteze, iar vineri după masă, după muncă, a venit direct la ambasadă, în prima zi de vot. Sau o arhitectă, care, tot așa, și-a luat liberă ziua de vineri tot pentru a se ocupa de o secție de vot. Sau membrii comunităților religioase care au difuzat mesajele privind secțiile și procesul de votare către românii care veneau la slujbe”, a spus Niculescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel