AMENINȚARE de la CE: Penalități la fondurile europene, pentru încălcări ale statului de drept

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Uniunea Europeană ar putea face din încălcările statului de drept de către statele membre un motiv pentru a le reduce acestora cota din bugetul UE începând din 2021, a declarat marţi, la Bruxelles, comisarul european pentru buget, germanul Guenther Oettinger, relatează dpa, citat de Agerpres. 

"Sunt optimist că condiţionalitatea între statul de drept şi programele europene din buget va fi stabilită în următorul deceniu", a spus Oettinger, adăugând că Parlamentul European a aprobat o propunere în acest sens cu o largă majoritate.

UE a intrat într-un impas de acest gen cu Polonia şi Ungaria, împotriva cărora a declanşat un proces de sancţionare, prevăzut la articolul 7 din Tratat, pentru încălcări ale statului de drept. În teorie, o astfel de decizie ar putea duce la pierderea drepturilor de vot în Consiliu.

Mai recent, Comisia Europeană şi-a intensificat presiunea asupra României şi a avertizat că va lansa proceduri de sancţionare pentru încălcarea statului de drept dacă situaţia nu se ameliorează. Autorităţile de la Bucureşti au fost criticate pentru că au regresat în respectarea angajamentelor de a sprijini independenţa justiţiei şi de a combate corupţie, notează dpa.

Anterior în cursul zilei, ministrul german pentru afaceri europene Michael Roth a avertizat că România nu a abordat încă aceste preocupări în mod eficient. De asemenea, el şi-a exprimat sprijinul, la modul mai general, pentru introducerea acestei condiţionalităţi în bugetul UE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel