Angajații de la "Drumuri" care au furat din geanta morților din accident, eliberați. Decizie de ultimă oră

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Angajații de la Drumuri și Poduri București, care au furat din geanta celor morți în accidentul de la Șindrilița au fost arestați din arestul preventiv. 

Bărbații au vârste între 60 și 70 de ani. Aceștia au fost chemați să elibereze carosabilul în urma accidentului foarte grav care a avut loc. Numai că aceștia s-au ocupat de "făcut curat" în mașina de unde au fost scoase persoanele decedate. 

Reamintim că la data de 10 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Ilfov au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 4 bărbați, angajați ai unei companii, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, la data de 6 septembrie a.c., odată cu intervenția de curățare a părții carosabile, ca urmare a accidentului rutier produs în afara localității Șindrilița din județul Ilfov, care a avut drept consecință decesul a 2 persoane, cei 4 bărbați ar fi sustras, din geanta uneia dintre persoanele decedate,  240 de lei și un telefon. În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt” a transmis IPJ Ilfov.

Cei de la "Drumuri" au anunțat că îi vor da afară pe cei patru hoți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel