Angajaţii şi familiile din Germania vor primi fonduri suplimentare și benzină mai ieftină

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Angajaţii şi familiile din Germania vor primi fonduri suplimentare și benzină mai ieftină
Angajaţii şi familiile din Germania vor primi fonduri suplimentare și benzină mai ieftină

Angajaţii şi familiile din Germania vor primi fonduri suplimentare, tichete pentru benzină mai ieftină şi pentru reducerea preţului la transportul public, pentru a face faţă creşterii masivă a preţurilor energiei, după invadarea Ucrainei de către Rusia, a anunţat coaliţia aflată la guvernare, transmite Reuters.

Ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, a declarat că volumul planificatelor măsuri ar trebui să fie similar cu primul pachet de facilităţi fiscale convenit luna trecută, evaluat la 16 miliarde de euro.

"Coaliţia crede că noi, poporul şi economia, trebuie să ne protejăm pe termen scurt şi pentru o perioadă limitată în faţa acestor creşteri enorme de preţuri", a afirmat Lindner.

 

Angajaţii care plătesc impozit pe venit vor primi o singură dată o despăgubire



Conform acordului, angajaţii care plătesc impozit pe venit vor primi o singură dată o despăgubire pentru preţul energiei de 300 de euro, ca supliment la salariile lor. În plus, familiile vor primi o singură dată un bonus de 100 de euro per copil, suma fiind dublă la familiile cu venituri scăzute.

Preţul biletelor la transportul public va fi redus la nouă euro pe lună, timp de trei luni. Taxa pe combustibil va fi redusă la rata minimă din Europa timp de trei luni, ceea ce, susţine Lindner, ar trebui să reducă preţurile la pompă cu 0,30 euro la benzină şi cu 0,14 euro la motorină.

 

Măsurile nu vor fi suficiente pentru a absorbi impactul preţurilor ridicate



Carsten Brzeski, economist şef la ING, susţine că măsurile reprezintă un start bun dar nu vor fi suficiente pentru a absorbi impactul preţurilor ridicate deoarece nu includ măsuri pentru sprijinirea companiilor.

De asemenea, coaliţia a anunţat măsuri pentru reducerea dependenţei Germaniei de gazele ruseşti şi pentru scăderea consumului de energie, prin majorarea condurilor pentru construirea de clădiri eficiente energetic.

Costul măsurilor va fi acoperit printr-un buget suplimentar pentru acest an, care va fi prezentat în aprilie.

Preţurile de vânzare cu amănuntul la benzină şi motorină a atins săptămâna trecută maxime istorice în multe ţări din lume după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a creat noi tensiuni pe piaţa petrolului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel