La summitul NATO desfăşurat la Bucureşti în anul 2008, cancelarul german din acel moment, Angela Merkel, şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy s-au pronunţat împotriva solicitărilor altor naţiuni occidentale de admitere rapidă în NATO a Ucrainei şi Georgiei, motivând că nu erau democraţii stabile, aminteşte cotidianul Le Monde.
"Fostul cancelar dr. Angela Merkel își asumă decizia sa în contextul Summitului NATO desfăşurat în 2008 la Bucureşti", a transmis luni după-amiază purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, conform agenţiei DPA şi publicaţiei Die Welt.
În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt a transmis că Angela Merkel susţine eforturile internaţionale în sensul opririi războiului Rusiei în Ucraina. "În contextul atrocităţilor care sunt vizibile în Bucha şi în alte zone din Ucraina, fostul cancelar susţine toate eforturile actualului Guvern de la Berlin şi ale comunităţii internaţionale în sensul solidarităţii cu Ucraina şi opririi actelor barbare şi a războiului Rusiei din Ucraina", a subliniat purtătorul de cuvânt.
Angela Merkel a transmis acest mesaj în contextul criticilor preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev a criticat "refuzul voalat" al NATO de a admite Ucraina, din cauza "temerilor absurde ale anumitor lideri politici care au crezut că, prin respingerea Ucrainei, vor putea calma Rusia". "Îi invit pe doamna Merkel şi pe domnul Sarkozy să viziteze Bucha şi să vadă care este rezultatul politicilor de concesii faţă de Rusia", a afirmat Volodimir Zelenski, potrivit Mediafax.
Declaraţia Summitului de la Bucureşti
În "Declaraţia Summitului de la Bucureşti" (2008), Alianţa Nord-Atlantică saluta "aspiraţiile euro-atlantice ale Ucrainei şi Georgiei în sensul de a deveni membre NATO". "Am stabilit astăzi că aceste ţări vor deveni membre NATO. Ambele ţări au avut contribuţii valoroase pentru operaţiunile Alianţei", arăta "Declaraţia Summitului de la Bucureşti", fără însă a fixa un termen pentru admiterea Ucrainei şi Georgiei.
Rusia se opune vehement admiterii Ucrainei şi Georgiei în NATO. Administraţia Vladimir Putin insistă, în contextul războiului din Ucraina, pentru primirea de garanţii de securitate din partea Alianţei Nord-Atlantice, cerând renunţarea la angajamentele Summitului NATO desfăşurat la Bucureşti în 2008, privind perspectivele de integrare oferite Ucrainei şi Georgiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News