Angela Merkel vrea să-i amendeze pe cei prinși fără mască în magazine sau în transportul public

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Angela Merkel, Cancelarul Germaniei, este în favoarea aplicării la nivel naţional a unei amenzi minime de 50 de euro pentru persoanele care sunt prinse fără mască în magazine sau în transportul public, scrie Agerpres.

De asemenea, Merkel susţine introducerea unei interdicţii asupra unor evenimente de proporţii precum concerte, festivaluri sau întreceri sportive până la 31 decembrie, au afirmat aceleaşi surse.

Ar putea exista excepţii pentru regiunile cu rate foarte mici de infectări, dacă este clar că participanţii sunt exclusiv din acea regiune sau din regiuni cu evoluţii pozitive similare.

Ea se declară totodată în favoarea unei limitări a numărului de persoane în adunări private la 25, sau la 50 dacă acestea sunt organizate în locuri publice precum restaurantele.

Aceste poziţii ar fi incluse într-un document al guvernului său pregătit pentru discuţiile dintre cancelar şi liderii celor 16 landuri ale Germaniei, în contextul eforturilor de a coordona regulile privind coronavirusul în faţa creşterii ratei de infecţii.

 

„Locuinţele colective, propice pentru răspândirea virusului"

 

Conform aceluiaşi proiect de acord între guvern şi landuri, obţinut şi de AFP, autorităţile îşi vor înăspri controalele pentru a se asigura că perioadele de carantină sunt bine respectate şi vor impune amenzi dacă nu se va întâmpla aşa.

Chiar dacă răspândirea virusului este "în prezent încă net mai redusă decât vârful atins în martie şi aprilie", autorităţile evidenţiază faptul că, "în ultimele săptămâni, numărul de infecţii a crescut din nou".

Germania înregistrează circa 1.500 de noi cazuri zilnic, cel mai mare nivel de la sfârşitul lunii aprilie. Recordul a fost de circa 6.000 de cazuri şi a fost înregistrat la început de aprilie.

„Locuinţele colective, evenimentele, celebrările şi mobilitatea legate de vacanţe sunt în mod special propice pentru răspândirea virusului", se arată în proiectul de acord, care reaminteşte că "această înmulţire din lunile de vară trebuie luată foarte în serios".

 

Germania se aşteaptă de asemenea la o înmulţire suplimentară a cazurilor

 

Germania se aşteaptă de asemenea la o înmulţire suplimentară a cazurilor în timpul lunilor de toamnă şi de iarnă.

Germania număra joi 237.936 de cazuri de COVID-19 (dintre care 1.507 în ultimele 24 de ore) şi 9.285 de decese (dintre care cinci noi), conform Institutului Robert Koch.

În contextul continuării pandemiei, guvernul a anunţat de asemenea miercuri o prelungire a ajutoarelor pentru companii şi salariaţi în faţa impactului economic, în special prin prelungirea dispozitivului de şomaj parţial la doi ani.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel