Anglia. Fetiță schingiuită, umilită și forțată de mamă să mestece cioburi de sticlă. „Abuz grav deghizat într-un fel de pedeapsă“

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

O mamă din Marea Britanie, care și-a forțat fiica să mestece sticlă, a fost închisă pentru opt ani. De asemenea, femeia este acuzată că avea un comportament violent față de cea mică.

 

Din cercetările anchetatorilor a rezultat că femeia, în vârstă de 65 de ani, și-a supus fiica ani la rând, la abuzuri groaznice, începând de când aceasta avea doar cinci ani și terminând abia când a părăsit casa familiei, un deceniu mai târziu.

Aceasta a folosit obiecte de uz casnic, inclusiv un piston de chiuvetă cu margini metalice, instrumente de bucătărie, o curea și o tigaie pentru a-și bate copilul, lăsându-i cicatrici pe viață.

De asemenea, femeia a obligat-o pe copilă să mestece cioburi de sticlă spartă, după ce aceasta a spart un pahar.

Pentru faptele sale oribile, miercuri, la Inner London crown court, femeia a fost închisă pentru opt ani, fiind condamnată pentru abuzurile pe care i le-a provocat fiicei sale. Aceasta din urmă a ajuns chiar să se gândească la sinucidere.

 

Abuz, deghizat în pedeapsă

 

"Este vorba de un abuz grav pe parcursul mai multor ani, deghizat într-un fel de pedeapsă, deși aceasta nu avea nicio legitimitate", a declarat judecătorul.

Abuzul a avut loc când fata, acum în vârstă de 45 de ani, era doar un copil, care creștea în casa familiei din sudul Londrei, iar, ulterior, ea s-a prezentat la poliție în 2017, după ce a fost convinsă să vorbească de proprii copii.

De asemenea, victima a dezvăluit cum mama ei i-a lăsat cicatrici adânci, bătând-o cu o curea. Odată, spune femeie, a lovit-o cu un piston de chiuvetă atât de tare încât instrumentul a rămas înfipt în brațul ei.

Un juriu a respins afirmațiile inculpatei, potrivit cărora nu și-a lovit niciodată fiica. Cu toate acestea, nu este prima dată când victima se adresează autorităților, însă până acum, nimeni nu a crezut-o. 

De cealaltă parte, mama fetei a negat, dar, în cele din urmă a fost condamnată pentru două capete de acuzare, de acte cruzime față de un minor, două acuzații de rănire și cinci capete de acuzare de administrare cu intenție a unei substanțe nocive sau cu potențial letal.

Ea va executa până la două treimi din pedeapsa cu închisoarea înainte de a fi luată în considerare pentru eliberare, scrie Evening Standard.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel