Anglia. Îngrijitoare româncă, condamnată după ce a bătut și abuzat o pensionară: „Iadul te mănâncă!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Anglia. Îngrijitoare româncă, condamnată după ce a bătut și abuzat o pensionară „Iadul te mănâncă!”
Anglia. Îngrijitoare româncă, condamnată după ce a bătut și abuzat o pensionară „Iadul te mănâncă!”

Valentina, o româncă de 23 de ani, a fost condamnată la 18 luni de închisoare cu suspendare de Liverpool Crown Court după ce a fost găsită vinovată că a bătut și abuzat o pensionară de 83 de ani de care avea grijă în Merseyside, nord-vestul Angliei.

Potrivit presei din Anglia, Valentina și-ar fi bătut joc de Ann în timp ce lucra ca îngrijitoare la o casă de bătrâni din Merseyside. Filmulețele arătate în fața judecătorilor sunt șocante: românca țipa și lovea pe femeia cu demență de care trebuia să aibă grijă. Nici măcar rugămințile victimei de a o lăsa în pace nu ar fi înduioșat-o.

Condamnată la 6 luni de închisoare inițial, românca a primit 18 luni cu suspendare în final întrucât Valentina le-a spus magistraților că regretă faptele și că are un copil mic în România pe care trebuie să-l întrețină. Totodată, românca le-a spus magistraților că este însărcinată.

 

O colegă îngrijorată a filmat-o pe Valentina

 

Se pare că o colegă îngrijorată la casa de bătrâni Birch Tree Manor din Port Sunlight a filmat-o în secret pe Valentina pe telefonul său mobil în perioada mai - noiembrie 2019, chiar înainte ca pensionara să moară. 

„Inculpatul a tratat-o ​​pe doamna Ann într-un mod neplăcut, în unele cazuri amenințător și înjositor. A bătut-o, a fost văzută când o apuca de încheietura mâinii și o trata cu duritate, într-un mod care constituie abuz”, a spus procurorul Jonathan Duffy.

Unele dintre remarcile crude făcute de Valentina pensionarei erau în limba română, dar au fost traduse în engleză pentru judecători: „du-te d******* liliac bătrân” și „iadul te mănâncă! te ajut eu să pleci în iad!”.

Duffy a spus că Valentina „aparent trezind victima, care dormea ​​pe un scaun într-o zonă publică a casei de îngrijire”, „o lovea cu mătura sau îi trăgea cu picioarele”.

 

„Îți dau câteva palme peste cap!”

 

Înntr-un alt filmuleț, Valentina este surprinsă cum râde de Ann care era lipsită de apărare și implora în repetate rânduri „lasă-mă în pace” și „oprește-te”.

Românca i-ar fi spus „uită-te la mine” și când victima a încercat să iasă din scaun pentru a scăpa, a apucat-o de încheietura mâinii și a tras-o înapoi: „îți dau câteva palme peste cap!”.

Totodată, Valentina, în timp ce-și flutura pumnul strâns în fața victimei, a amenințat-o: „O să-l primești diseară, înțelegi?”

 

Valentina a recunoscut maltratarea unei persoane lipsite de apărare

 

Valentina a recunoscut maltratarea unei persoane lipsite de apărare după ce abuzul ei a ieșit la iveală în decembrie 2019.

Românca, care nu are condamnări anterioare și locuiește acum în Warren Road, Warrington, a fost asistat de un interpret.

Christopher McMaster, avocatul Valentinei, a recunoscut că acest caz este „profund neplăcut și inexcuzabil”. El a spus că românca avea 20 de ani la acea vreme, avea „pregătire limitată, lipsită de experiență și la acel moment lucra în schimburi de 12 ore, iar uneori lucra 29 de zile din 31 într-o lună”.

„Era neexperimentată, subinstruită și suprasolicitată”, a mai spus avocatul Valentinei.

El a spus că românca nu va mai lucra în sectorul de îngrijire și că va avea un nou loc de muncă într-un depozit. McMaster a spus că Valentina trebuie să ofere sprijin financiar fiul său de 5 ani din România și că așteaptă un al doilea copil în octombrie.

Instanța a decis definitiv închisoare cu suspendare pentru româncă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel