Caz dificil pentru polițiștii din Peterborough, un oraș din regiunea East of England. Un român, în vârstă de 29 de ani, a fost împușcat mortal în propria casă, iar până în acest moment nu a fost identificat niciun suspect.
Românul a murit la spital
Mihai Dobre a fost transportat de urgență la spital, după ce poliția și ambulanța au fost chemate la locuința sa miercuri, 13 aprilie, la ora 00:34. Potrivit publicației Peterborough Telegraph, tânărul a murit în aceeași zi, la spital.
La fața locului, anchetatorii au găsit și un autoturism Toyota Auris gri, cu geamul din spate spart, care a fost imediat inclus în examinările criminaliștilor de la fața locului.
"Deși nu am făcut niciun arest și urmărim câteva piste, aș ruga membrii comunității locale să ia legătura cu noi dacă are vreo informație legată de acest caz. Aș vrea să reasigur comunitatea că acest tip de incidente sunt extrem de rare în Cambridgeshire și credem că publicul nu este predispus la niciun risc, deși înțeleg că este extrem de îngrijorător. Avem ofițeri care oferă ajutor familiei lui Mihai în acest moment dificil", a spus Detectivul-inspector Richard Stott, de la Unitatea de Criminalitate Majoră pentru Bedfordshire, Cambridgeshire și Hertfordshire.
Poliția, apel la cetățeni
Oamenii legii nu nu știu, deocamdată, cine ar fi putut comite această crimă și au făcut apel la populație să ofere orice informații care ar putea duce la rezolvarea acestui caz.
Astfel, oricine are informații este îndemnat să contacteze Unitatea de Combatere a Crimelor Majore, la 101 și citând Operațiunea Brecon, sau să raporteze online, fie la www.cambs.police.uk/report, fie prin chat la adresa: https://bchpolicesupport.imsupporting.com/welcome3/index.php?id=726201605932&dept=Cambs_101
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News