Anglia. Româncă însărcinată, închisoare cu executare după ce a amenințat cu cuțitul un paramedic

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

O româncă ce a amenințat cu cuțitul un medic de pe o ambulanță din Anglia a fost condamnată la nouă luni de închisoare cu executare.

Publicitate

Incidentul s-a produs în aprilie, în Stoke-on-Trent, oraș situat în regiunea West Midlands. Soțul româncei și un vecin al lor s-au luat la bătaie în plină stradă. O ambulanță trecea întâmplător prin zonă, iar echipajul de pe ambulanță a decis să intervină pentru a întrerupe conflictul.

A fost momentul în care Mihaela T., o româncă de 35 de ani, aflată sub influența băuturilor alcoolice, a fugit în casă, a pus mâna pe un cuțit de bucătărie, a ieșit și a început să-l amenințe pe medicul de pe ambulanță cu înjunghierea.

Românca a fost imobilizată cu greu și deposedată de cuțit.

 

Românca și-a recunoscut fapta

 

Ancheta a scos la iveală că românca și soțul ei au mers la vecini pentru a le cere ceva de băut. Aceștia au refuzat să-i servească, astfel că între cele două părți a izbucnit un conflict.

Românca și-a recunoscut fapta. Deși este însărcinată în cinci luni, a fost condamnată la nouă luni de închisoare cu executare. Din pedeapsă va fi scăzută perioada petrecută în arest preventiv, astfel că românca ar urma să nască în închisoare și să fie eliberată la puțin timp după ce va naște.

Ea și soțul ei se vor muta într-o altă zonă, potrivit Observator, în condițiile în care au trei ani interdicție să mai intre în contact cu vecinii cu care au avut conflictul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel