Anglia. Un român a murit pe treptele unui magazin din Londra, acolo unde își petrecea zilele

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un român în vârstă de 44 de ani a murit pe treptele unui magazin din Londra, acolo unde își petrecea zilele. 

Un român originar din Suceava, în vârstă de 44 de ani, a murit luni, 21 iunie, pe treptele magazinului din Londra unde își petrecea zilele. Un echipaj al ambulanței londoneze care a ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru el, iar familia nu are nicio posibilitate să îl aducă acasă, scrie publicația suceveană Obiectiv

Marius Bobu a ajuns om al străzii în Londra, după ce a trăit o adevărată dramă, departe de casă, în Anglia. Potrivit sursei citate, Bobu locuia de aproape cinci ani în capitala Marii Britanii, iar până în urmă cu două luni avea un acoperiș deasupra capului și un loc de muncă, care-i permitea un trai decent.

Din cauza pandemiei, în ultima perioadă a câștigat tot mai puțini bani, și nu și-a mai permis să-și plătească chiria. A ajuns pe stradă și și-a făcut veacul prin preajma magazinelor sau restaurantelor românești din Nordul Londrei, unde mai primea câte o porție de mâncare. Erau zile în care nu își amintea nici măcar cum îl cheamă sau de unde este. Cunoscuții povestesc că a fost căsătorit, dar nimeni nu mai știe nimic de soția sa.

Românii s-au mobilizat să strângă bani pentru repatrierea trupului

 

Românii din Londra au demarat o campanie de strângere de fonduri și speră să strângă suma de aproape 3.000 de lire, necesară repatrierii trupului neînsuflețit.

„Mulți dintre voi ați trecut probabil pe lângă el, se găsea deseori pe treptele unui magazin românesc din nordul Londrei. El și supărarea lui. Marius era din Suceava, sosit aici pentru un trai mai bun dar pe care viața, din păcate, nu l-a menajat. Marius nu mai e printre noi iar plecarea lui a fost extrem de violentă. La rugămintea familiei am pornit această strângere de fonduri în vederea repatrierii – haideți să îl ducem pe Marius acasă”, este mesajul sucevencei Alina Balațchi, președinta organizației „Romanian Women in UK”, către românii din Londra.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel