ANM: Vremea se răcește accentuat în toată țara și la munte va ninge

Alexandra Curtache |
Data publicării:
ANM: Vremea se răcește accentuat în toată țara și la munte va ninge
ANM: Vremea se răcește accentuat în toată țara și la munte va ninge

Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au transmis, sâmbătă, o informare potrivit căreia vremea se răcește accentuat, iar la munte sunt posibile ninsori.

Informarea meteorologică este valabilă de sâmbătă, de la ora 12.00, până luni la ora 10. În acest interval, local și temporar vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 - 55 km/h, iar izolat peste 60 km/h.

Va ploua în toate regiunile și pe arii restrânse, în sudul și sud-estul țării, se vor acumula cantități de peste 15 - 20 l/mp, iar pe parcursul zilei de sâmbătă vor fi și manifestări de instabilitate atmosferică.

La munte treptat vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent, iar pe creste rafalele vor depăși 65 - 70 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada.

Valorile termice vor fi în scădere semnificativă, astfel că duminică vremea va fi deosebit de rece în toată țara. La începutul săptămânii viitoare vremea se va menține deosebit de rece și va continua să ningă, în special la munte.

 

Temperaturile scad cu peste 15 grade de la o zi la alta, în Capitală

 

Temperaturile scad cu peste 15 grade de la o zi la alta, potrivit prognozei speciale pentru București, transmise sâmbătă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Sâmbătă, vremea se va menține caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări din orele serii și pe parcursul nopții, când temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări noaptea, când la rafală se vor atinge viteze de 40 - 45 km/h. Temperatura maximă va fi de 22 - 24 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade.

Duminică, vremea se va răci accentuat față de ziua precedentă, astfel că valorile termice diurne se vor situa cu mult sub mediile multianuale. Cerul va fi noros și va ploua în cea mai mare parte a intervalului. Vântul va sufla moderat, cu intensificări ziua, când la rafală se vor atinge viteze în general de 45 - 50 km/h. Temperatura maximă va fi de 7 - 8 grade, iar cea minimă de 3 - 4 grade.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel