Arafat a subliniat că, în astfel de situații, publicul prezent la evenimente va fi evacuat pentru a preveni orice pericol.
Arafat a clarificat că mesajele de avertizare RO Alert nu vor fi folosite pentru a informa populația despre temperaturile caniculare. Excepția o reprezintă situațiile în care, pe lângă codul roșu de caniculă, se emite și o avertizare meteo de vreme extremă. „În situația în care apare un nowcasting de vijelie, ploi, grindină, se va trimite instant un mesaj RO Alert pentru ca oamenii să se adăpostească, pentru că acum, șansa de apariție a vijeliilor este destul de mare”, a explicat șeful DSU.
Dacă meteorologii vor emite un cod roșu de ploi și vijelii în timpul unui concert sau festival, măsurile de evacuare vor fi aplicate prompt
„În cazul în care există festivaluri și apare un cod roșu de vijelie, vom informa oamenii și eventual vom evacua zona, dacă e necesar. Aici, de la caz la caz, se ia decizia de către cei care gestionează festivalul respectiv. Ideea e să evităm un moment în care să înceapă o furtună mare și oamenii să fie într-un spațiu și să încerce toți să se evacueze, e periculos”, a explicat Arafat.
Raed Arafat a subliniat importanța protejării participanților la evenimente, afirmând că siguranța acestora este prioritară față de desfășurarea continuă a festivalului. „Este mult mai important ca oamenii să fie protejați, decât ca festivalul să nu fie întrerupt”, a concluzionat el.
Acest anunț vine într-un context în care fenomenele meteorologice extreme au devenit din ce în ce mai frecvente și imprevizibile. Măsurile propuse de Arafat reflectă un angajament ferm al autorităților de a asigura siguranța publicului în orice circumstanțe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News