Potrivit Ambasadei Germaniei, această finanțare are și rolul de a reduce deficitul de profesori calificați. De asemenea, proiectul sprijină echipe de autori care redactează sau actualizează manuale moderne pentru învățământul în limba germană maternă din România.
Prin furnizarea de cursuri periodice de formare continuă pentru profesorii vorbitori de limba germană și de manuale moderne în limba germană, proiectul își propune să le permită elevilor din România să continue să învețe limba germană la nivel nativ în viitor. Mai mult, tinerii care vorbesc această limbă vor fi motivați să urmeze o carieră didactică, se arată în comunicatul amintit. Ambasadorul Peer Gebauer afirmă că prin acest proiect peste 23.500 de copii și elevi vor beneficia de învățământ în limba germană.
„Mă bucur foarte mult că putem sprijini în continuare învățământul în limba germană în România și în acest an aniversar, în care sărbătorim 30 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie româno - german. Din multe puncte de vedere, acesta este un proiect important pentru promovarea limbii germane, pentru minoritatea germană și pentru înțelegerea reciprocă.
Peste 23.500 de copii și elevi vor beneficia astfel de învățământ în limba germană. Prin acest proiect, investim în următoarea generație de profesori vorbitori de limbă germană și dorim să contracarăm migrația acestora către alte profesii. Prin măsuri suplimentare de formare profesională și manuale moderne, în România se poate oferi o educație în limba germană de înaltă calitate pedagogică", a declarat diplomatul german, citat într-un comunicat de presă al Ambasadei Germaniei în România.
Aproape 1.000 de profesori români primesc peste 750.000 de euro de la statul german, pentru pregătire
Proiectul este implementat de Fundația Saxonia în județul Brașov. Ambasadorul Germaniei, Peer Gebauer, și directorul general al Fundației Saxonia, Klaus-Harald Sifft, a semnat vineri, la Ambasada Germaniei la București, contractul de finanțare în valoare de 753.260 de euro. Klaus-Harald Sifft consideră că școlile de stat în care se predă limba germană ca limbă maternă sunt "vitale" pentru această minoritate, fiind însă și la mare căutare în rândul populației vorbitoare de limbă română.
„Acest proiect finanțat de statul german este deosebit de important pentru menținerea învățământului în limba germană din România. Le arată profesorilor că predarea în limba germană este apreciată și că munca lor suplimentară este recunoscută. Școlile de stat în care se predă limba germană ca limbă maternă sunt vitale pentru minoritatea noastră și sunt la mare căutare, inclusiv în rândul populației vorbitoare de limbă română. Acești elevi sunt, până la urmă, cei care vor beneficia de pe urma proiectului de susținere financiară a profesorilor vorbitori de limba germană, vorbim astfel despre o investiție în generația următoare", a arătat Harald Sifft, potrivit aceluiași comunicat. Proiectul "Susținerea cadrelor didactice din învățământul în limba germană din România" este promovat de Ambasada Germaniei încă din anul 2015.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News