Pe sensul de intrare au fost aproximativ 42.500 persoane cu 15.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 47.800 persoane cu 16.100 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 30.200 de persoane şi 14.900 de mijloace de transport (6.400 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 13.000 de persoane cu 7.200 mijloace de transport.
Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Amenzi de peste 15.000 de lei
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 56 fapte ilegale (22 infracţiuni şi 34 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 15.695 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 15.175 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 230 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. De asemenea, nu s-a permis ieşirea a 5 cetăţeni români din diferite motive legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News