Aproape 50.000 de refugiați afgani vor sosi în țările UE în următorii cinci ani

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (HCR) doreşte ca ţările Uniunii Europene să primească 42.500 de refugiaţi afgani în următorii cinci ani, a anunţat joi comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson, care a evocat un obiectiv ''realizabil'', informează agenţia France Presse. 

Reprezentanta Comisiei Europene s-a exprimat cu ocazia unui ''forum la nivel înalt privind protecţia cetăţenilor afgani în pericol'', reunind virtual majoritatea statelor UE, HCR şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), după preluarea puterii de către talibani.

Şeful HCR, Filippo Grandi, a estimat că în următorii cinci ani aproximativ 85.000 de afgani vor trebui să fie relocaţi din ţările vecine Afganistanului, unde ei s-au refugiat. ''El a propus ca Uniunea Europeană să preia jumătate'', a explicat Ylva Johansson într-o conferinţă de presă.

Ţările membre UE nu au anunţat angajamente în timpul acestui forum. ''Cred că este realizabil'', a indicat cu prudenţă comisarul european pentru afaceri interne, care a subliniat că ''anumite state membre nu vor putea să ia acest tip de decizie acum întrucât ele sunt în plină formare a unui guvern'', cum este cazul Germaniei.

Johansson a accentuat că pe termen scurt ar trebui continuate evacuările afganilor cei mai vulnerabili, în special jurnaliste, judecători şi apărători ai drepturilor omului.

Aproximativ 22.000 de afgani au fost deja evacuaţi din ţara lor în 24 de state membre UE, a amintit comisarul european. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel