Potrivit unui comunicat, pe sensul de intrare au fost aproximativ 43.500 de persoane cu 15.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 41.200 de persoane cu 15.600 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 31.700 de persoane şi 15.300 de mijloace de transport (6.600 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 14.800 de persoane cu 8.000 mijloace de transport.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 42 de fapte ilegale (29 de infracţiuni şi 13 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 581.200 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 4.900 de lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 25 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 15 cetăţeni români din diferite motive legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News