Conform unui comunicat de presă al IGPF, pe sensul de intrare au fost aproximativ 51.100 persoane, cu 17.400 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 48.900 persoane - cu 18.000 mijloace de transport.
Cele mai tranzitate frontiere au fost: frontiera aeriană - aproximativ 31.700 de persoane; frontiera cu Ungaria - aproximativ 31.600 de persoane şi 16.600 de mijloace de transport; frontiera cu Moldova - aproximativ 15.500 de persoane şi 5.700 de mijloace de transport.
Poliţia de Frontieră precizează că lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evite apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Aproximativ 100.000 de persoane au tranzitat graniţa; cele mai multe, cu avionul
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line, care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
Totodată, în intervalul menţionat, poliţiştii de frontieră au constatat 61 fapte ilegale (21 infracţiuni şi 40 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, şi au descoperit, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 45.000 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 60.800 lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 20 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a cinci cetăţeni români din diferite motive legale, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News