„Asociaţia medicală din Pakistan este surprinsă de decizia de deschidere a tuturor sectoarelor în acelaşi timp”, a declarat secretarul general Qasier Sajjad, potrivit Agerpres.
Hotărârea de încetare a tuturor restricţiilor a fost luată săptămâna trecută, după o scădere substanţială a numărului de infectări.
Luni, Ministerul Sănătăţii a raportat 539 de cazuri noi de contagiune şi 15 decese în ultimele 24 de ore.
În total, Pakistanul a confirmat 284.660 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 6.097 de decese. Peste 80% dintre cei infectaţi s-au vindecat.
Magazinele şi industriile pot funcţiona normal
Începând de luni, toate magazinele şi industriile pot funcţiona normal, ceea ce înseamnă că oamenii vor putea frecventa cinematografe, centre de înfrumuseţare şi relaxare, temple.
Totuşi, instituţiile de învăţământ şi sălile de căsătorie vor rămâne închise până la 15 septembrie.
Măştile faciale de protecţie şi distanţarea fizică sunt obligatorii în locurile publice.
După anunţul guvernului, unii locuitori s-au îndreptat imediat spre locurile turistice, alţii au plecat să-şi caute loc de muncă, iar alţii au fost văzuţi plimbându-se liber prin zone aflate încă în izolare.
Potrivit lui Qasier Sajjad, decizia pripită a guvernului ar putea duce la o nouă creştere a numărului de infectări, care ar pune sub presiune fragilul sistem medical din ţară.
Conform Asociaţiei medicale, cel puţin 101 doctori şi 24 de alte cadre medicale au murit din cauza COVID-19.
Pakistanul a raportat primul caz de infectare cu noul coronavirus la 26 februarie, în martie a impus măsuri de izolare la nivel ţării şi din mai a început plasarea în carantină a focarelor epidemice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News