Țara care foloseşte armata pentru a respinge cetățenii care încearcă să revină acasă din străinătate

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: captură Digi 24
Sursa foto: captură Digi 24

Aproximativ 500 de bolivieni blocaţi în Chile s-au confruntat marţi cu militari ai ţării lor în încercarea de a forţa trecerea pentru a reveni în Bolivia, în contextul în care frontiera este închisă din cauza pandemiei de coronavirus, conform autorităţilor locale.

„Ei au ajuns ieri noapte (luni - n.r.), unii au mers timp de două zile. Sunt şi copii, femei însărcinate, iar aceşti civili s-au ciocnit de forţele armate boliviene”, a spus Javier Garcia, primarul din Colchane, comună din nordul Chile, la frontiera cu Bolivia.

Ciocnirile au făcut doi răniţi, un civil şi un soldat, a precizat el pentru portalul chilian de ştiri Soy Iquique.

Civilul rănit „a fost transportat la dispensarul din Colchane pentru îngrijiri medicale, unde sunt tratate de asemenea persoane care şi-au pierdut cunoştinţa”, a adăugat Garcia.

 

480 dintre cetăţeni, repatriați 

 

Sâmbătă, guvernul bolivian a decis să repatrieze 480 dintre cetăţenii săi care erau blocaţi de o săptămâni la frontiera cu Chile după închiderea acesteia, anunţată la 20 martie.

Ei au fost plasaţi în carantină pentru cel puţin 14 zile în centre speciale.

La rândul lor, sute de peruani aşteaptă deschiderea frontierei dintre Chile şi ţara lor pentru a se întoarce acasă după ce şi-au pierdut locul de muncă.

Aproximativ 5.000 de persoane au fost depistate cu COVID-19 în Chile, dintre care 43 şi-au pierdut viaţa.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel