Decizia de vineri nu este definitivă și poate fi contestată la Tribunalul Constanța.
Conform acuzațiilor făcute de procurorii de pe lângă Judecătoria Medgidia, Ioan Albu a condus sub influența băuturilor alcoolice un Range Rover și a intrat pe contrasens, lovind din plin un alt autoturism. În urma impactului, un bărbat de 44 de ani a murit.
Pe 20 februarie, procurorii de pe lângă parchetul Judecătoriei Medgidia au propus arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului prefect al Constanței pentru ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
„La data de 16.02.2020, în jurul orelor 19.15 , inculpatul Albu Ioan, având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, a condus pe drumurile publice din județul Constanţa un autoturism marca Range Rover, iar în timp ce circula dinspre localitatea Ciocîrlia de Sus către comuna Cobadin, la km. 231+600m, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Peugeot, care circula regulamentar din sens opus şi care era condus de numitul T.A. În urma accidentului, a rezultat decesul numitului T.A.”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, potrivit Mediafax.
Conform informațiilor transmise de IPJ Constanța în urma accidentului, Ioan Albu avea o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 19:15, între Ciocârlia și Ciocârlia de Sus. Bărbatul decedat în urma accidentului, în vârstă de 44 de ani, avea o mică afacere cu termopane în comuna Adamclisi. Acesta era căsătorit și nu avea copii.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News