Argentina. Român căutat de Interpol pentru mai multe atacuri în Spania, capturat: Gheorghe s-a ascuns la familia iubitei lui. Cum a fost găsit

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Argentina. Român căutat de Interpol pentru mai multe atacuri în Spania, capturat: Gheorghe s-a ascuns la familia iubitei lui. Cum a fost găsit. FOTO: Twitter @MinSegTuc
Argentina. Român căutat de Interpol pentru mai multe atacuri în Spania, capturat: Gheorghe s-a ascuns la familia iubitei lui. Cum a fost găsit. FOTO: Twitter @MinSegTuc

Gheorghe Alecu, un român de 54 de ani căutat de Interpol după ce ar fi comis mai multe jafuri în Spania și alte țări din Europa, a fost capturat luni în orașul Aguilares din Argentina de către Poliția Federală. 

Românul, născut într-o mică comună din județul Galați, „avea o specialitate: să arunce în aer bancomate și să privească cum plouă cu bani pentru a-i aduna apoi cu gașca lui”, potrivit rechizitoriului împotriva sa.

Gruparea românului a devenit cunoscută după un atac celebru: aruncarea în aer a bancomatului băncii Santander Río din zona Toral de los Vados din Spania, în decembrie 2020, care i-a surprins pe anchetatori din cauza cantității mari de exploziv folosită: „o bucată din bancomat a zburat în stradă”, au spus autoritățile. Modul de operare a avut modele identice cu alte atacuri din alte țări europene. Astfel, gruparea românului a fost asociată cu peste 20 de spargeri pe tot continentul european. Șapte membri au căzut de-a lungul timpului, în operațiuni comune între Garda Civilă spaniolă și poliția belgiană și română, însă Gheorghe Alecu a rămas neprins.

Argentina. Un român a creat panică pe străzile unui oraș. A atacat cu pietre un grup de turiști

 

Românul va fi extrădat

 

Luni seară, departamentul Interpol al PFA l-a capturat în orașul Aguilares. Românul nu era turist, el a fugit în Argentina ca să scape de Poliție. El a intrat legal în Argentina, în luna ianuarie. Apoi, la începutul acestei luni, justiția spaniolă a emis un mandat internaţional de arestare pe numele românului.

Astfel, au mers după el, într-o operațiune sub semnătura Tribunalului Federal nr. 2 din Tucumán, care va supraveghea extrădarea acestuia.

 

Spania. Românce implicate într-o fraudă de peste 1 milion de euro: Peste 2.000 de bărbați seduși online, extorcați și amenințați

 

Familia iubitei românului, indiciul care l-a dat de gol

 

Autoritățile au avut informații că un român se deplasează prin sudul orașului Tucumán, prin zone precum Santa Ana și Aguilares. Femeia cu care a intrat în Argentina în luna ianuarie este argentiniancă și se presupune că este iubita lui. Ceea ce făcea el acolo este ceva ce anchetatorii încă nu știu. Ceea ce se știe este faptul că românul a stat la membrii familiei iubitei lui, iar acesta a fost indiciul care i-a permis să fie găsit. Anchetatorii susțin că probabil familia iubitei românului nu știa cine este.

Alecu nu este singurul presupus infractor european care a venit „din dragoste” în Argentina și a ajuns în închisoare. În aprilie 2021, Zvjezdan Begic a fost arestat la Núñez, tot de către Departamentul Federal Interpol, acuzat că este membru al temutei organizații internaționale de hoți de bijuterii „Panterele Roz”. Bărbatul era fugar de Justiție, întrucât a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Franța. El a fost căutat și pentru un jaf la Milano. Locuia pe Avenida del Libertador, într-un apartament cu partenera său argentiniancă. 

Spania. Doi români, prinși în flagrant când jefuiau turiştii prin metoda „cârja”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel