Argentina a legalizat avortul

Ecaterina Dumitrescu |
Data publicării:

Este lege. În Argentina, femeile care decid să-și întrerupă sarcina pot face acest lucru în mod legal, sigur și gratuit în sistemul de sănătate.

În ședința de miercuri, Senatul a aprobat legalizarea avortului până în săptămâna 14 cu 38 de voturi pentru, 29 împotrivă și o abținere, la doi ani după respingerea unei propuneri similare. Astfel, legea veche care era în vigoare încă din 1921, și care considera întreruperea de sarcină o infracțiune, cu excepția cazului de viol sau de risc pentru viața mamei, a fost abrogată. Schimbarea a fost posibilă după luni de discuții publice, conduse de tinere care au făcut ca avortul să înceteze să mai fie un tabu, fapt care a determinat pe unii legiuitori să se răzgândească.

Cu noua legislație, Argentina este din nou în fruntea drepturilor sociale în America Latină. Începând de miercuri, Argentina este prima țară mare din regiune care le permite femeilor să decidă despre corpul lor și dacă vor sau nu să fie mame, așa cum au făcut până acum Uruguay, Cuba, Guyana și Guyana Franceză. În celelalte țări din America de Sud există restricții totale sau parțiale, precizează elpais.com.

Inițiativa, aprobată în Camera Deputaților în urmă cu două săptămâni, prevede că femeile însărcinate vor putea face avort legal până în săptămâna 14 după semnarea unui consimțământ scris. De asemenea, legea prevede o perioadă de 10 zile între cererea de întrerupere a sarcinii și efectuarea acesteia.

Presiunea grupurilor religioase și conservatoare pentru a menține încriminarea avortului a fost foarte puternică, dar nu a fost suficientă pentru a repeta rezultatul din 2018, când Senatul a respins proiectul de lege.

Timp de 99 de ani, în Argentina întreruperea sarcinii a fost legală doar în caz de viol sau risc pentru viața sau sănătatea mamei. În toate celelalte cazuri, a fost o infracțiune pedepsită cu închisoarea. Cu toate acestea, încriminarea nu a fost un factor de descurajare: după estimări neoficiale, în Argentina, jumătate de milion de femei fac avorturi clandestine în fiecare an. În 2018, 38 de femei au murit din cauza complicațiilor medicale rezultate din avorturi nesigure, iar aproximativ 39.000 au trebuit să fie spitalizate pentru aceeași cauză.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel