Arlinda Morava, înalt oficial albanez, despre România: O mare durere! Restul e manipulare

Mihai Ciobanu |
Data publicării:

Soprana Arlinda Morava, ataşat cultural al Ambasadei Albaniei în România, a vorbit despre lucrurile prin care România şi Albania se aseamănă. 

Soprana Arlinda Morava, ataşat cultural al Ambasadei Albaniei în România a surprins, printre altele, prin faptul că vorbeşte foarte bine limba română. Dincolo de asta, Arlinda Morava a reuşit, de când se află în ţara noastră, să organizeze şi să participe la evenimente culturale de marcă, evenimente prin care cele două popoare au putut să se cunoască mai bine.

Cât priveşte similarităţile dintre cele două popoare, artista a vorbit şi despre un lucru mai puţin plăcut atât pentru români cât şi pentru albanezi: imaginea negativă pe care au lăsat-o o parte dintre cei care au plecat în Vest după anii '90. 

"Cu toate că am rămas o ţară foarte mică, suntem în jur de 2,7 milioane, întotdeauna am fost foarte uniţi şi astfel am rezistat. Onoarea şi cuvântul ne caracterizează. Imediat după anii ’90, fiind o ţară comunistă, închisă aşa cum a fost şi România – poate la noi comunismul a fost mult mai dur decât în România – au plecat cei care au apucat, printre ei fiind şi oameni fără şcoală, fără un anumit nivel de pregătire, iar aceasta a făcut să apară vorbe, lucruri urâte pentru că acei oameni, fiind izolaţi ani de zile, plecând în Vest s-au trezit în plină democraţie şi probabil că au înţeles greşit această democraţie", afirmă Arlinda Morava.

Migraţia a dus, din păcate, şi la un export de infracţionalitate 

Lucrurile negative nu îi caracterizează nici pe români, nici pe albanezi. Tocmai din acest motiv este nevoie să facem eforturi pentru a schimba percepţia asupra acestor popoare, intensificând eforturile de a exporta cultură, civilizaţie, de a prezenta lucrurile care reprezintă cu adevărat cele două popoare.

"Pentru mine aceasta e o mare durere pentru că şi România şi Albania sunt două ţări excepţionale, minunate pentru că de-a lungul istoriei au dovedit că sunt oameni şi popoare foarte primitoare, foarte sufletiste şi s-a abuzat de chestia asta. Dar şi România şi Albania au cultură, au tradiţii, pentru că asta de fapt ne reprezintă pe noi: cultura, educaţia şi tradiţia.

Restul este mass-media şi manipulare. Mie-mi place să fac artă şi să vorbesc de artă pentru că după 28 de ani nu putem schimba istoria decât oferind lucruri frumoase pentru audienţă şi pentru publicul care ne urmăreşte. În ultimii 5 ani am făcut o prezentare a Albaniei în România cu evenimetul „Albania – tărâm de legendă”, în care prezint muzica tradiţională albaneză. Am invitat artişti albanezi în România şi invers. […] România şi Albania au artişti minunaţi şi cred că asta trebuie să promovăm oriunde în lume", a conchis Arlinda Morava. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel