Armata ridică adăposturi antiaeriene în satul Plauru, unde au căzut dronele rusești lângă granița cu Ucraina

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto ilustrativ (Sursa: MAPN)
Foto ilustrativ (Sursa: MAPN)

Ministerul Apărării Naţionale a început să ridice adăposturile antiaeriene în satul Plauru, localitate în care au căzut fragmentele de drone rusești.

Ministerul Apărării Naţionale a început marţi lucrările de amenajare a spaţiilor de protecţie a populaţiei în localitatea Plauru din judeţul Tulcea.

''În conformitate cu Hotărârea nr. 31 din 7 septembrie 2023 privind adoptarea unor măsuri de protecţie pe teritoriul naţional din imediata vecinătate a zonei de conflict din Ucraina, emisă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Apărării Naţionale a început marţi, 12 septembrie, lucrările de amenajare a spaţiilor de protecţie a populaţiei la nivelul localităţii Plauru din judeţul Tulcea'', se arată într-un comunicat al MApN citat de Agerpres.

Lucrările sunt executate de un detaşament format din aproximativ 50 de militari de la Brigada 10 Geniu, care acţionează cu 20 de mijloace tehnice, pentru instalarea a două adăposturi din elemente prefabricate din beton, precum şi pentru executarea lucrărilor de amenajare aferente, precizează sursa citată.

Adăposturile, cu dimensiunile 9,6 metri lungime, 2 metri lăţime (la interior) şi 1,5 metri înălţime (la interior), vor fi predate, după finalizarea lucrărilor, autorităţilor locale ale comunei Ceatalchioi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel