Armata Română vrea să recruteze 10.000 de oameni. Iată ce salarii vor primi voluntarii

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:
sursa foto: MAPN / Facebook
sursa foto: MAPN / Facebook

Ministerul Apărării Naţionale vrea ca în următorii trei ani să recruteze 10.000 de voluntari. Dintre aceștia, o parte se vor instrui și vor activa ca rezervişti voluntari pe bază de contract. Dacă noua lege va fi adoptată, alții vor fi militari voluntari în termen. Toţi vor primi bani din partea statului.

Ministerul Apărării lucrează la implementarea unei legi pentru introducerea serviciului militar voluntar, recrutând tineri de 18 şi 35 de ani. În perioada instrucțiilor, aceștia vor fi plătiți.

"O armată profesionistă are nevoie nu neapărat de carne de tun, ci are nevoie de specialişti, de experţi, de oameni care pot să dezvolte operativ mai complicat, cu armament mai complicat, cu tehnologie mult mai complicată", a spus Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale, potrivit Știrile ProTV.

Ministerul Apărării mizează nu doar pe profesioniştii angajaţi, ci şi pe rezerviştii voluntari. Peste 400 de civili, care nu au făcut în viaţa lor instrucţie, sau militari cu experienţă, vor intra de săptămâna viitoare în programul de instrucţie dedicat rezerviştilor voluntari.

În perioada când sunt chemaţi la instrucţie, rezerviştii primesc îndemnizaţia unui militar profesionist. De exemplu un soldat poate ajunge cam la 1.800 de lei. Pentru restul perioadei, când stau acasă şi pot merge la serviciu, rezerviştii primesc lunar 30 la sută din solda de grad şi funcţie, ceea ce înseamnă, tot pentru un soldat, puţin peste 500 de lei.

Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale: „În momentul acesta ne interesează în jur de vreo 10.000.”

Între ei, se vor regăsi şi militarii în termen voluntari. Ministerul Apărării lucrează la o lege de introducere a serviciului militar pe bază de voluntariat. Tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani vor putea alege stagii de instrucţie de patru luni. La final, vor primii contravaloarea a trei salarii medii brute şi vor intra în rezerva operaţională a armatei pregătită pentru înrolare în caz de mobilizare sau război, mai scrie sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel