„Suntem asociația Corul "Voci din Carpați", o asociație culturală ai cărei membri, în afară de a merge la serviciu, mai și cântă. Ne-am înființat în 2010 ca asociație, dar existăm din 2006, înainte de a intra România în Uniunea Europeană și o dată pe săptămână ne întâlnim și cântăm, repetăm cântece românești”, a precizat Elena-Mădălina Dorneanu, reprezentant Corul românilor din Luxemburg "Voci din Carpați", la „Bogățiile României din Diaspora!”, dezbatere organizată de DC Media Group.
Câți membri are Corul românilor din Luxemburg "Voci din Carpați"
„Suntem 20 de coriști. Asociația are mai mulți membri plătitori de cotizație. Deci pe aceștia îi considerăm membri, cei care se înscriu și își plătesc cotizația. Suntem o asociație non-profit și în repertoriul nostru introducem cântece religioase și din folclorul românesc. Ne-am creat în jurul bisericii românești. Înainte de 2006, când eram în România, nu mergeam la biserică. Când m-am mutat la Luxemburg nu am mai lipsit de la Sfânta Liturghie de duminică. Acolo ne întâlnim, acolo recrutăm coriști, îi căutăm. În fiecare dintre noi există un mic artist. Trebuie doar scos la iveală artistul și adus la lucru. În acest fel ne-am creat noi”, a adăugat Elena-Mădălina Dorneanu, reprezentant Corul românilor din Luxemburg "Voci din Carpați", la „Bogățiile României din Diaspora!”, dezbatere organizată de DC Media Group.
Sâmbătă, 21 octombrie 2023, va avea loc evenimentul muzical Arome în acorduri folk
Evenimentul muzical Arome în acorduri folk va avea loc sâmbătă, 21 octombrie 2023, la Centrul Cultural Hollerich, 34 rue Emile Lavandier, L-1924, Luxembourg de la orele 18:00 și va aduce împreună arta muzicală folk prin vocea Mădălinei Dorneanu dar și vocea angelică a corului de fete "Sânziene" într-un cadru plin de farmec și emoție.
„Organizăm propriile evenimente. După vacanța de vară urmează o cascadă de evenimente artistice pentru că noi repetăm pe tot parcursul anului. Primul eveniment va fi pe 21 octombrie. În sala noastră de repetiție vom organiza un spectacol care se va numi Arome în acorduri folk. Vom cânta la chitară, vom avea invitați și copii talentați, dar și artiști, actori, deci va fi un spectacol pe care toată lumea îl așteaptă cu sufletul la gură, cel puțin noi, cei care vom urca pe scenă. Ne dorim mult să iasă bine și să adunăm mulți români acolo, să ne asculte, să ne aplaude și de fiecare dată să cânte cu noi”, a spus Elena-Mădălina Dorneanu, reprezentant Corul românilor din Luxemburg "Voci din Carpați".
„Cele mai de succes sunt colindele, le cântăm aproape în fiecare an la biserică”
„Cele mai de succes sunt colindele. Colindele le cântăm aproape în fiecare an la biserică. Ne antrenăm mult și este păcat că nu putem să împărtășim frumusețea interpretării noastre și cu alte comunități românești din țările vecine, dar am reușit totuși să ne adunăm la biserica din Bruxelles, la biserica din Germania. Ne-ar plăcea să cunoaștem românii din alte comunități din țările vecine și nu numai, ba chiar și din țările îndepărtate, cum ar fi Portugalia, Spania”, a concluzionat Elena-Mădălina Dorneanu, reprezentant Corul românilor din Luxemburg "Voci din Carpați".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News