Șase cazuri de Covid-19 la o biserică din București. Doi preoți, printre infectați

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că toate cele 6 persoane infectate cu Covid-19, 2 preoţi, 2 diaconi, un cântăreţ şi încă o angajată, sunt internate în spital, sub supraveghere medicală. 

Șase cazuri de Covid-19 au fost înregistrate la Biserica Sf. Dumitru din Capitală. Printre cei infectaţi sunt doi preoţi, doi diaconi, un cântăreţ şi o angajată a bisericii.

Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a declarat că a fost făcută deja ancheta epidemiologică şi că toţi clericii de la acea parohie sunt acum în izolare la domiciliu.

"Este vorba despre biserica parohiei Sf. Dumitru Colentina, unde iniţial a fost depistat pozitiv cântăreţul bisericesc. Ancheta epidemiologică declanşată imediat a dus la izolarea şi testarea tuturor clericilor de la această parohie şi a doamnei de la lumânări. Ulterior au fost depistaţi pozitiv toţi cei testaţi: doamna de la lumânări, doi preoţi şi doi diaconi. Arhiepiscopia a luat prompt toate măsurile care se impuneau", a spus Vasile Bănescu.

Vasile Bănescu a precizat că biserica şi curtea acesteia au fost dezinfectate de mai multe ori.

"Ultima slujbă la care au mai participat credincioşi, duminica trecută, a fost ţinută afară şi a fost oficiată de un preot nou desemnat pentru această parohie", a adăugat Vasile Bănescu, potrivit Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel